Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a informat duminică, 10 decembrie, că alte opt persoane, cetățeni români și familiile acestora, au ajuns în România, după ce au fost evacuate din Fâșia Gaza, relatează Agerpres.
Pentru aducerea românilor în țară, Celula de Criză Interinstituțională a depus eforturi complexe prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah.
„Menţionăm că, în cursul zilei de 7 decembrie 2023, 9 persoane, cetăţeni români şi membri de familie, au ajuns pe teritoriul Republicii Arabe Egipt prin punctul de frontieră Rafah, fiind preluate ulterior de către reprezentanţii Ambasadei României în R.A. Egipt. Au fost însoţite până la Cairo, de unde 8 persoane au fost îmbarcate spre România, iar o persoană a rămas în R.A. Egipt”, a mai precizat ministerul.
Până acum, 288 de persoane, cetățeni români și membri de familie ai acestora, au fost evacuate din Fâșia Gaza.