După ce a ajuns în atenția publică prin prisma declarațiilor făcute, spunând că ar trage în protestatarii care au manifestat la Piața Victoriei, Cătălin Rădulescu are din nou probleme.
Cel care a primit porecla de deputatul mitralieră, după ce s-a lăudat cu arma pe care o deținea, acesta are probleme cu legea.
Există zvonul că dosarul de revoluționar al lui Cătălin Rădulescu a fost solicitat de Parchetul de lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Cătălin Rădulescu a a avut o reacție dură față de acest lucru, declarând mai multe lucruri într-un stil destul de vulgar.
„Să îmi ia certificatul de revoluţionar. Mă piş pe el. Nici nu mă mai interesează. Mai mult decât să fim bătaia de joc a acestei ţări, nu suntem nimic. Şi asta o aud cu fiecare zi care trece de la revoluţionari grei ai acestei ţări. Au o greaţă de neimaginat. Nu suntem respectaţi. Sunt vai de mama lor. Hai să zicem că eu am avut noroc că am fost medic, dar alţii să ştiţi că nu au nici loc de muncă. Oameni care şi-au riscat viaţa în Revoluţie. Au fost marginalizaţi. Pentru ce să mai fii revoluţionar? Să ne ia certificatele. Să se ducă … cu certificatele lor cu tot”, a spus Cătălin Rădulescu, potrivit Adevărul.