Luni încep probele scrise la examenul de bacalaureat, informează B1 TV.
Elevii clasei a XII-a şi absolvenţii din promoţiile anterioare vor da astăzi testul la limba şi literatura română. Între timp, au apărut noi reguli pentru corectarea bacalaureatului.
Evaluarea şi notarea lucrărilor se va realiza în alt judeţ decât cel în care liceenii au susţinut examenele scrise.
Schimbarea procedurii de corectare a lucrarilor duce şi la amânarea cu o zi a datei la care elevii vor afla primele rezultate de la BAC.
Reprezentanţii sindicatelor din Educaţie sunt nemulţumiţi de această măsură, despre care spun că va crea un adevărat haos.
Examenul va continua în 1 iulie cu proba obligatorie a profilului, matematică, pentru absolvenţii profilului Real, şi istorie, pentru cei de la Uman. În 3 iulie va fi proba la alegere a profilului şi specializării.
Rezultatele vor fi afişate în 6 iulie, până la ora 12.00, iar contestaţiile vor fi depuse în aceeaşi zi, iar în perioada 7-9 iulie vor fi soluţionate. Rezultatele finale se vor afişa în 10 iulie.