Luna trecută, pe locul al doilea în clasamentul celor mai călduroase luni iulie din istorie. O serie de 13 luni cu temperaturi record, încheiată

Luna trecută, pe locul al doilea în clasamentul celor mai călduroase luni iulie din istorie. O serie de 13 luni cu temperaturi record, încheiată
Foto: Pixabay

Luna iulie a anului 2024 ocupă locul al doilea în clasamentul celor mai călduroase luni iulie din istorie, încheind o succesiune de 13 luni cu temperaturi record. Serviciul Copernicus privind schimbările climatice al UE a informat că fenomenul a fsot alimentat într-o oarecare măsură de El Nino.

Iulie 2024, a doua cea mai căldură lună iulie din istoria înregistrărilor

Copernicus precizează că temeratura în iulie 2024 a fost cu 1,48 grade Celsius mai mare decât în perioada de referință 1850-1990.

În schimb, două zile din iulie 2024 au fost cele mai călduroase din istoria măsurătorilor.

În mare parte, temperaturile ridicate au fost influențate de emisiile de gaze cu efecte de seră produse de industriile bazate pe combustibili fosili. Și oceanele s-au confurntat cu o creștere neobișnuită a temperaturilor, deși nu sunt afectate de El Nino.

„Acest El Nino s-a încheiat, dar o asemenea magnitudine în ceea ce priveşte creşterea temperaturilor ca imagine de ansamblu e destul de similară cu situaţia în care ne aflam în urmă cu un an”, a declarat Julien Nicolas, cercetător climatic în cadrul Copernicus, scrie Agerpres.

„Nu s-au terminat recordurile de temperatură care provoacă valuri de caniculă… Ştim că această tendinţă de încălzire pe termen lung poate fi asociată, cu un grad ridicat de încredere, impactului activităţilor umane asupra climei”, a adăugat el.

Temperaturi peste medie au fost înregistrate în sudul şi estul Europei, vestul Statelor Unite, vestul Canadei, cea mai mare parte a Africii, Orientul Mijlociu, Asia şi estul Antarcticii.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
18:59 - ANPC a închis 13 magazine din București. Spațiile comerciale sunt acuzate că au vândut ilegal tutun către minori
18:59 - Bușoi (PNL): E nevoie de Iohannis în Parlamentul României. Nu ne e teamă, nu vom pierde voturi / PSD azi e, într-o oarecare măsură, diferit față de vechiul PSD (VIDEO)
18:53 - Ministrul Mediului a anunțat ce măsuri sunt luate pentru a diminua impactul viiturilor de pe Dunăre, care se îndreaptă spre România: „Nu ar trebui să existe motive de îngrijorare”
18:37 - Atenție! Ce ajutor de încălzire va primi un pensionar care avea o pensie de 2050 de lei înainte de recalculare
18:31 - La ce trebuie să avem grijă când citim indicațiile de spălat și călcat de pe haine? Cinci simboluri la care trebuie să fim atenți
18:29 - Ghiță Ciobanul, după ce Regele Charles a anunțat că angajează cioban pentru cele 2.000 de oi ale sale: „Am și eu oi câte are regele. M-am uitat de bani, dar nu scrie în anunț. Meseriași nu mai găsești nici la noi”
17:59 - Stare de alertă în Budapesta, după ce Dunărea a ieșit din matcă și continuă să crească. Mii de persoane participă la activitatea de apărare (GALERIE FOTO)
17:58 - Anchetă în Iași după apelul suspect pe care l-a efectuat un copil de 13 ani la 112
17:56 - Tragedie la Gura Humorului. Un bărbat a murit, iar un altul se află în stare grav. Cum s-a petrecut accidentul
17:38 - Lăsați Ucraina să lovească în inima Rusiei, le cere Parlamentul European statelor UE într-o rezoluție adoptată joi