După un februarie cu temperaturi de primăvară, martie vine cu ploi abundente în cea mai mare parte a ţării. Temperaturile vor creşte abia în a doua jumătate a lunii. În schimb în aprilie, ploile vor lipsi aproape complet din sud şi est, iar meteorologii nu exclud situaţiile în care s-ar putea înregistra chiar şi de 30 de grade Celsius. Şi luna mai se anunţă destul de caldă iar precipitaţiile nu vor depăşi mediile anuale, informează B1 TV.
”Așteptăm ca vremea să fie destul de schimbătoare în următoarele două săptămâni, de altfel luna martie caracterizându-se conform acestei estimări sezoniere prin temperaturi care ar trebui să se încadreze în normalul climatologic în mare parte a țării și doar în sud și sud-est să fie valori peste normal. Ne putem aștepta la o răcire a vremii, cel puțin în prima parte a lunii”, a declarat Florinela Georgescu, director executiv ANM.
#DIRECT_ONE_uwhsat#
Aşadar sunt toate şansele ca debutul primăverii să aducă zăpada mieilor, o tradiţie populară care se cam păstrează an de an.
În aprilie însă, am putea merge liniştiţi la plajă, şi asta pentru că vor fi zile cu temperaturi record.
”Recordurile în luna aprilie pot depăși 30 de grade. Chiar şi Bucureştiul cu 25,7 s-a apropiat de acest record absolut al lunii februarie. Deci dacă în aprilie va fi cald, e posibil să avem zile la fel de calde cum au fost în februarie”, a mai spus meteorologul.
Şi luna mai se anunţă destul de blândă.
”Luna mai pare a aduce temperaturi în limite normale cu atât mai mult un astfel de semnal trebuie privit cu interes pentru că atunci când anii sunt călduroși, verile încep cam de pe la sfârșitul lunii mai”, a mai explicat Marinela Gerogescu.