Luna marțiană Deimos, fotografiată de o sondă spațială a Emiratelor Arabe Unite, de la mică distanță

Luna marțiană Deimos, fotografiată de o sondă spațială a Emiratelor Arabe Unite, de la mică distanță
Foto: NASA

În februarie 2021, Emiratele Arabe Unite au reuşit să plaseze sonda Hope pe o orbită în jurul planetei Marte, devenind prima ţară arabă care a realizat o astfel de performanţă ştiinţifică.

Sonda marţiană lansată în spaţiu de Emiratele Arabe Unite, care orbitează de doi ani „Planeta Roşie”, a observat mica sa lună Deimos cu o precizie de neegalat până acum şi a adus noi informaţii despre originile acestui satelit misterios al lui Marte.

Sonda „Al-Amal” („Hope” în engleză), prima misiune arabă interplanetară, a zburat la mai puţin de 110 kilometri distanţă de Deimos, un corp teluric neregulat cu diametrul de doar 12 kilometri şi având forma unui bob de fasole, care, alături de însoţitorul său mai mare, Phobos, este una dintre cele două luni ale planetei Marte.

A fost pentru prima dată după misiunea Viking din 1977 când un vehicul spaţial a survolat la o distanţă atât de mică acel satelit natural arareori cercetat de oamenii de ştiinţă, au subliniat luni coordonatorii „Emirates Mars Mission” (EMM) la o adunare a Uniunii europene pentru geoştiinţe, care se desfăşoară la Viena.

În timpul survolărilor pe deasupra lui Deimos, începute în ianuarie, sonda Hope a putut să realizeze observaţii cu o precizie fără egal, mai ales graţie camerei sale EXI ce furnizează imagini în culori, în mai multe rezoluţii şi în mai multe lungimi de undă.

Mai multe detalii, pe newsweek.ro.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:48 - BEC a validat candidaturile lui Marcel Ciolacu și Ludovic Orban la alegerile prezidențiale. Deciziile luate cu privire la alte candidaturi analizate în ședința de duminică
23:27 - 11 victime după un accident violent între un microbuz și un autoturism, în Bihor
23:01 - A venit momentul pentru o încetare a focului în Gaza și Liban, i-a spus Macron lui Netanyahu după tensiunile recente. Ce i-a răspuns premierul israelian
22:36 - Rareș Bogdan: Numai poporul este îndreptățit să judece dacă o persoană poate deveni sau nu președinte. Nu CCR-ul dominat de magistrați „garantați de PSD”
22:26 - Cristina Prună: Decizia CCR riscă să pună în pericol democrația. Îl favorizează tocmai pe Marcel Ciolacu, care își dorește un adversar precum George Simion în turul 2 (VIDEO)
21:57 - Lucian Romașcanu: PNL atacă fără să se gândească foarte mult, ci doar din scopuri electorale, o instituție fundamentală a statului / Cea mai câștigată este Elena Lasconi. Simion se pare că nu poate beneficia de voturile Dianei Șoșoacă (VIDEO)
21:33 - Ionuț Stroe, despre cazul Diana Șoșoacă: Publicarea motivării CCR este crucială pentru a nu ajunge pe un tărâm al procedurilor nedemocratice (VIDEO)
21:09 - Bărbat transportat la spital după ce a căzut într-un canal tehnologic din București
20:45 - Ludovic Orban: Nu fac parte dintre aceia care să jelească scoaterea din cursă a Dianei Șoșoacă. Este principala goarnă a propagandei rusești și face servicii regimului criminal Putin (VIDEO)
20:23 - Biroul Electoral Central a respins candidatura Dianei Șoșoacă pentru prezidențiale / Eurodeputata depusese un nou dosar după decizia Curții Constituționale