Ministrul Afacerilor Externe, Luminița Odobescu, a vorbit despre situația românilor aduși din Fâșia Gaza, miercuri seară, în Baza 90 Transport Aerian, și a confirmat că autoritățile vor continua eforturile pentru evacuarea celorlalți români care au solicitat acest lucru.
Șefa diplomației române a vorbit despre românii repatriați și a dat asigurări că eforturile de evacuare vor continua.
„Oamenii au fost foarte emoționați și fericiți. Ne-au mulțumit, pentru că vin dintr-o zonă de război și au fost foarte afectați. Povestea lor este foarte emoționantă, au fost mame cu copii, familii întregi. Suntem foarte motivați să continuăm ca să îi evacuăm pe toți cetățenii români și pe membrii de familie ai acestora care au solicitat acest lucru”, a spus Luminița Odobescu.
„Astăzi punctul de frontieră (de la Rafah, dintre Gaza și Egipt, n.r.) a fost închis din motive umanitare, în principal. Am primit în această seară din nou aprobarea pentru cei 51 de cetățeni români. Au fost anunțați deja și mâine reluăm demersurile. Colegii noștri de la echipa mobilă consulară se află deja acolo și practic vom relua din nou demersurile, dar, cum am spus, situația de securitate este una extrem de dificilă, complexă, care ne impune să ne actualizăm permanent planurile de evacuare”, a continuat ea.
„Suntem în contact și cu restul cetățenilor români, prin Oficiul de Reprezentare de la Ramallah. Practic, în fiecare zi discutăm cu ei (…). În ultimele zile și mai ales după ce a început procesul de evacuare, am primit mai multe solicitări. Toate aceste solicitări sunt în curs de verificare, după care va trebui să transmite aceste solicitări autorităților israeliene și, respectiv, egiptene. Numai după acordul acestora putem să continuăm cu evacuarea, dar în momentul actual toți cei 260 care au cerut până acum câteva zile evacuarea se află pe liste, cu aprobările necesare, și în zilele următoare vom continua procedurile de evacuare”, a adăugat ministrul.