Luju: Dorel Matei, judecătorul care rupe bilete „One way ticket catre Jilava” și aruncă oameni în pușcărie pe infracțiuni inexistente în Codul penal, a ajuns în comisia de examinare la concursul de admitere la INM
Devenit celebru după ce a decretat public „One way ticket către Jilava”, într-o prelegere în care a explicat cum trimite el oameni la pușcărie luând o foaie de hârtie și scriind pe ea „cuvântul Hot, abreviere de la hotărâre”, judecatorul Dorel George Matei a ajuns în comisia de examinare la concursul de admitere la Institutul Național al Magistraturii, anunță luju.ro.
“Din fericire, doar ca membru supleant în Comisia de elaborare a testului-grilă de verificare a cunoștintelor juridice, disciplinele drept penal și drept procesual penal”, subliniază sursa citată.
Matei a condus completul de judecată care a condamnat o femeie la 3 ani închisoare cu executare pentru o faptă inexistentă în Codul penal, mai scrie susra citată.
„Doamnelor si domnilor, fiindca observ ca suntem intr-un grup mai restrans, si discret, voi incepe prin a va dezvalui un secret de-al meu din viata de penalist. Este foarte usor sa trimiti un om in puscarie. Va si zic cum. Se ia o foaie de hartie, se trece sus cuvantul Hot, este o abreviere, de fapt, de la Hotarare, se ia un alineat, se spune in baza art. 208 condamn pe inculpatul Icsulescu la 3 ani de inchisoare, se mai ia un alt alineat si se scrie acolo 'face aplicarea disp.art. 71, 64' si gata. Aceste doua numere magice – 71, 64 CP, din Codul penal – nu reprezinta altceva decat o invitatie subtila pentru membrii familiei condamnatului sa ii pregateasca acestuia o geanta cu lenjerie si haine plus un bilet one way ticket catre Jilava. E bine ca este asa? Sigur ca este bine!”, a declarat judecătorul într-o prelegere.