Ludovic Orban: Tudorel Toader este o rușine pentru România. Un ministru al Justiției care a dus la o decizie care încalcă Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu mai are ce să caute în Comisia de la Veneția (VIDEO)

Publicat: 06 05. 2020, 20:16
Foto: gov.ro

Premierul Ludovic Orban a declarat miercuri că fostul ministrul al Justiției, Tudorel Toader, ”este o rușine pentru România”, în condițiile în care el a fost inițiatorul demersurilor care au dus la revocarea Laurei Codruța Kovesi de la conducerea Direcției Naționale Anticorupție. Totul în contextul în care CEDO a decis marți că prin revocarea din funcția de procuror-șef al DNA, Laurei Codruța Kovesi i-au fost încălcate dreptul la liberă exprimare și liberul acces la justiție.

”Tudorel Toader este o rușine pentru România și nu cred că în cadrul Comisiei de la Veneția, România mai poate fi reprezentată de un exponent al agresiunii conduse de Dragnea împotriva independenței Justiției, împotriva drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, așa cum a fost Tudorel Todader. Ministrul Justiție a demarat procedura prin care Guvernul va solicita încetarea mandatului lui Tudorel Toader în cadrul Comisiei de la Veneția după decizia CEDO care a dat câștig de cauză Laurei Coduța Kovesi împotriva deciziei Curții Constituționale, iar decizia CCR a apărut ca urmare a invocări conflictului juridic de natură constituțională de către Tudorel Toader, care a fost inițiatorul acestei acțiuni. Un ministru al Justiției care a dus la o decizie care încalcă Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu mai are ce să caute într-o comisie care stabilește standarde privitoare la drepturile omului și la democrație la nivel european”, a declarat Ludovic Orban.

Ministerul Justiției propune eliberarea luiTudorel Toaderdin funcția de membru al Comisiei de la Veneția

Ministerul Justiției a anunțat, așadar, printr-un comunicat de presă, că propune Guvernului Orban eliberarea luiTudorel Toaderdin funcția de membru al Comisiei de la Veneția.

”În urma consultărilor cu Prim-Ministrul României, ca urmare a implicațiilor Deciziei CEDO în cauza Kovesi împotriva României (cererea nr. 3594/19), privind credibilitatea angajamentului Guvernului României față de independența procurorilor și respectul regulilor de drept, Ministerul Justiției va înainta premierului propunerea ca Guvernul României să transmită Comisiei de la Veneția solicitarea de a aplica dispozițiile statutare ale Comisiei în privința domnului Tudorel Toader, respectiv eliberarea acestuia din funcția de membru al Comisiei de la Veneția.Precizăm faptul că mandatul d-luiTudorel Toaderîn cadrul Comisiei de la Veneția a fost prelungit în anul 2018, în timpul exercitarii mandatului de ministru al Justiției”, se arată în comunicatul citat.

Klaus Iohannis a cerut CCR revizuirea deciziei de revocare a Laurei Codruța Kovesi de la conducerea DNA

În urma CEDO în privința fostei șefe a DNA, președintele Klaus Iohannis a declarat, marți, că astfel credibilitatea Curții Constituționale a României a fost puternic zdruncinată. Astfel, șeful statului a cerut CCR să revizuiască urgent decizia de revocare a Laurei Codruța Kovesi de la șefia DNA.

”O asemenea decizie aCEDO, fără precedent întrucât vizează chiar autoritatea care este garantul supremației Constituției, nu poate rămâne fără consecințe. Credibilitatea CCR, afectată oricum de unele decizii controversate luate în ultimii ani, este acum și mai puternic zdruncinată. Curtea Constituțională face parte din ansamblul autorităților statului român și este obligată să respecte la rândul ei Constituția. Din această perspectivă, CCR are obligația de a revizui de îndată nu numai decizia referitoare la revocarea doamnei Kövesi, dar și orice alte decizii luate în considerarea unor simple declarații, fie ele și politice”, a spus Klaus Iohannis.

Pe de altă parte, într-un punct de vedere transmis miercuri, Curtea Constituțională a precizat că îndemnul public al șefului statului la revizuirea deciziilorCCR”este o atingere extrem de gravă adusă independenței Curţii Constituţionale şi a judecătorilor săi”.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.