Ludovic Orban: Redeschiderea restaurantelor este o necesitate din punct de vedere economic pentru că altfel riscăm să-i falimentăm pe mulți (VIDEO)

Publicat: 30 08. 2020, 23:31
Foto: gov.ro

Premierul Ludovic Orban a precizat, duminică, în cadrul emisiunii ”Dosar de politician”, că redeschiderea restaurantelor este extrem de importantă pentru că altfel, multe afaceri din acest sector ar risca să intre în faliment. În plus, primi-ministrul a subliniat că reluarea activității în interiorul localurilor, dar și în cinematografe și săli de spectacol, se impune în condițiile în care se apropie sezonul rece, iar oamenii nu vor mai putea sta la terase sau participa la evenimente culturale în aer liber.

Ludovic Orban: În momentul în care urma deschiderea restaurantelor și altor activități în spații închise, am avut acea creștere a cazurilor de coronavirus

Ludovic Orban a precizat că autoritățile plănuiau ca redeschiderea restaurantelor să aibă loc mult mai devreme, însă măsura a fost amânată în contextul creșterii cazurilor de infectare cu noul coronavirus. Astfel, restaurantele vor fi redeschise începând cu 1 septembrie.

”Noi am gândit după încetarea stării de urgență, un plan foarte serios de relaxare, în etape, din 15 în 15 zile, deschizând întâi activitățile cu cel mai mic risc epidemiologic. Din păcate, în momentul în care urma deschiderea restaurantelor și altor activități în spații închise, am avut acea creștere.

Înainte de decizia CCR, numărul de cazuri mediu săptămânal era sub 400. La trei zile după intrarea în vigoare a legi, numărul de cazuri a crescut la peste 1.200. Este clar că pentru că nu am avut posibilitatea legală de a dispune măsuri de carantinare, izolare, tratarea în spital a persoanelor testate pozitiv și a celor de contact, n-am putut să ne luptăm.

Imediat ce a intrat legea în vigoare, autoritățile sanitare au reinstituit toate măsurile și, în ultimele patru săptămâni, avem un număr relativ constant de cazuri săptămânale, ceea ce înseamnă că am oprit creșterea numărului de infectări.

Nu am putut să deschidem restaurantele. Acum ne aflăm într-o situație specială. Trece sezonul cald, posibilitatea de a merge la terase se diminuează, e necesară această măsură pentru că altfel riscăm să distrugem complet acest sector economic. Deschiderea restaurantelor este un «must», o necesitate din punct de vedere economic pentru că altfel riscăm să-i falimentăm pe cei mai mulți dintre ei”, a declarat Ludovic Orban.

Orban: Fac apel la respectarea regulilor. Orice creștere a numărului de cazuri poate duce la închiderea restaurantelor

Premierul a precizat că luni, 31 august, va fi publicat ordinul care prevede regulile ce vor trebui respectate odată cu redeschiderea restaurantelor, precizând că acestea își vor putea desfășura activitatea doar până la miezul nopții.

”De asemenea, pe instituțiile de cultură, lumea a fost privată de posibilitatea de a merge la film, la un concert. Omul are nevoie de cultură, de artă.

Deocamdată am păstrat până la ora 24 activitățile. E o oră rezonabilă, mai târziu se încing petrecerile și oamenii sunt predispuși să nu respecte regulile. Facapel la respectarea regulilor pentru că orice creștere a numărului de cazuri poate duce la închiderea restaurantelor”, a mai spus Ludovic Orban.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.