Ludovic Orban: Nu cred că este neapărat o legătură directă între adoptarea efectivă a uneia sau alteia dintre legile justiției și decizia de încetare a MCV (VIDEO)

Ludovic Orban: Nu cred că este neapărat o legătură directă între adoptarea efectivă a uneia sau alteia dintre legile justiției și decizia de încetare a MCV (VIDEO)
Foto: Inquam Photos / George Călin

Președintele PNL, Ludovic Orban, nu consideră că există vreo legătură între adoptarea legilor din domeniul justiției și decizia de ridicare a Mecanismului de Cooperare și Verificare în cazul României.

Ce spune Ludovic Orban despre calendarul de adoptare a Legilor Justiției și ridicarea MCV

Întrebat, marți, la Parlament când ar putea fi adoptate și puse în aplicare Legile Justiției, în contextul în care, potrivit unui raport al Senatului de la Paris, Franța consideră că ridicarea MCV pentru România și Bulgaria este încă prematură, Ludovic Orban a răspuns: ”Nu cred că la nivelul Comisiei Europene și a institiuțiilor europene mai există vreun dubiu legat de buna intenție a coaliției de guvernare și a majorității parlamentare. Toată conduita noastră din ultimii patru ani, în care ne-am opus cu toate pârghiile constituționale, legale pe care le-am avut la dispoziție măcelăririi legislației din domeniul justiției și distrugerii instituțiilor din domeniu arată angajamentul nostru ferm pentru a readuce statul de drept în România și pentru a elabora o legislație care să aigure independența justiției, lupta anticorupție, liberul acces al cetățenilor la justiție.

Nu cred că este neapărat o legătură directă între adoptarea efectivă a uneia sau alteia dintre legi și decizia de încetare a Mecanismului de Cooperare și Verificare. Oricum, evaluarea se va face în luna iunie și până atunci avem timp să ajungem la o formă unanim acceptată de coaliție astfel încât să poată fi adoptate proiectele de lege în Guvern și să poată să înceapă dezbaterea parlamentară”.

Ludovic Orban: Nu cred că este neapărat o legătură directă între adoptarea efectivă a uneia sau alteia dintre legile justiției și decizia de încetare a MCV

Franța consideră că încetarea MCV în cazul României și Bulgariei este prematură

Potrivit raportului Comisiei pentru afaceri europene a Senatului francez, ”MCVtrebuie menţiunt, atât timp cât obiectivele de referinţă stabilite pentru fiecare dintre cele două ţări nu au fost pe deplin atinse”.

”Comisia a observat, desigur, progrese în ceea ce privește o serie de recomandări, dar a menționat, de asemenea, că «impulsul reformei a dispărut în 2017». Ea a avertizat cu privire la «riscul de reapariție a problemelor care au fost considerate rezolvate în raportul din ianuarie 2017». (…) Evoluția situației în primele luni ale anului 2019 a fost o sursă de îngrijorare serioasă”, se menționează în raportul citat.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`