Ludovic Orban cere intensificarea controalelor în mai multe zone unde regulile de protecție nu sunt respectate: Solicit verificări în supermarketuri, în piețe. La metrou, riscul de transmitere a coronavirusului e foarte mare

Publicat: 11 07. 2020, 14:11
Foto: gov.ro

Premierul Ludovic Orban a atras atenția asupta faptului că există ”zone și activități” unde au loc încălcări grave ale regulilor de protecție stabilite de autorități în contextul epidemiei de coronavirus și a solicitat instituțiilor abilitate să intensifice controalele pentru a se asigura că normele instituite de autorități sunt respectate. Prim-ministrul cerut astfel controale în supermarketuri, în piețe, la metrou și în transportul feroviar, la terase, cluburi, restaurante și benzinării, precum și la locurile de joacă pentru copii.

Ludovic Orban solicită controale intense în locurile unde nu sunt respectate regulile de protecție împotriva coronavirusului

„În ceea ce privește activitățile care trebuie controlate cu prioritate: în ceea ce privește comerțul, solicit orientarea controalelor în supermarketuri, în piețe, cu precădere în piețele închise sau semiînchise. De asemenea, va trebui să controlăm și târguri, bâlciuri, chiar dacă se organizează în aer liber va trebui să asigurăm respectarea regulilor”, a cerut Ludovic Orban în cadrul unei videoconferințe cu prefecții și șefii structurilor Ministerului Afacerilor Interne.

Premier: În metrou, riscul de transmitere în cazul în care nu sunt respectate regulile este foarte mare

Totodată, șeful Guvernului a atras atenția și asupra faptului că la metrou există un risc foarte mare de transmitere a virusului, dacă nu sunt respectate regulile de protecție.

”Transportul public – aici în Bucureşti este foarte important, aici cereţi şi susţinerea Poliţiei Locale a Municipiului Bucureşti să asigurăm respectarea regulilor în metrou. În metrou sunt sute de mii de beneficiari ai serviciului de transport cu metroul zilnic, riscul de transmitere în cazul în care nu sunt respectate regulile este foarte mare din cauza asta avem nevoie de o prezenţă constantă, ritmică în metrou pentru a asigura respectarea regulilor. De asemenea, transportul pe cale ferată, transportul feroviar, în special transportul spre destinaţiile de vacanţă, spre mare, spre munte sau spre destinaţii care asigură trenuri pline, trebuie asigurat în mod obligatoriu respectarea regulilor”, a mai spus Orban, cerând controale și în privința transportului intrajudețean cu autocare.

Prim-ministrul a semnalat și faptul că părinții și bunicii care îi duc pe cei mici la locurile de joacă se pun cu toții în pericol.

”În parcuri, rugămintea este să solicitaţi Poliţiei Locale să fie prezentă în locurile de joacă, să li se atragă atenţia părinţilor sau bunicilor că îşi pun în pericol copiii dacă utilizează locurile de joacă. De asemenea, sunt locurile unde se joacă şah, table, şi acolo trebuie verificată respectarea regulilor pentru că am văzut imagini cu oamenii care stau nas în nas, care nu respectă nicio regulă şi care se pun în pericol unul pe celălalt”, a mai cerut premierul.

Totodată, Orban a cerut soluții și pentru problema nerespectării regulilor în benzinării, mai ales pe cele aflate în drum spre destinațiile de vacanță. În aceste unități, semnalează premierul, sunt frecvente situațiile în care oamenii alimentează și intră să plătească fără a purta mască de protecție.

Orban: Sunt terase de fiţe, terase unde nu se respectă regulile

Șeful Guvernului a vorbit și despre nerespectarea regulilor la terase, cluburi sau restaurante.

”Sunt terase de fiţe, terase unde nu se respectă regulile şi unde nici măcar personalul angajat nu respectă regulile, iar multor dintre patronii de terase nici măcar nu le trece prin cap să facă cel mai mic demers de a asigura respectarea regulilor. (…) Avem informații clare că sunt restaurante în spații închise care, fructificând reglementarea conform căreia se permite organizarea de evenimente private în spații închise cu până la 20 de persoane, de fapt au deschis și servesc clienții în interior”, a mai spus Ludovic Orban.

698 de noi cazuri de coronavirus în România

România a înregistrat, sâmbătă, un nou număr record al cazurilor de infectare cu noul coronavirus. Conform datelor publicate de Grupul de Comunicare Strategică, în ultimele 24 de ore au fost confirmate 698 de noi îmbolnăviri, astfel că numărul total de cazuri, la nivel național, a ajuns la 32.079.Dintre persoanele confirmate pozitiv, 23.613 au fost externate, dintre care 21.414 de pacienți vindecați și 1.793 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare și 406 pacienți externați la cerere cu test pozitiv. În acest moment, 239 de pacienți sunt internați în secțiile de terapie intensivă. În același timp, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate și 24 de noi decese în rândul persoanelor diagnosticate cu COVID-19, bilnațul total al victimelor ajungând la 1.871.