Toate unitățile de învățământ din București se închid, ca urmare de depăsirii ratei de înfectare cu COVID-19, de 3 la 1000 de locuitori. Cursurile vor fi continuate exclusiv online, a anunțat duminică, premierul Ludovic Orban, adâugăndcă trebuie parcurși pașii procedurali, iar măsura va fi anunțată luni,de Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență.
„Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență va constata depășirea pragului de 3 la mie și va lua măsuri. În primul rând, obligativitatea portului măştii în toate spaţiile deschise, alături de spaţiile închise – să nu se înţeleagă că e permisă purtarea măştii în spaţiile închise, nu. Deci, obligativitatea portului măştii în toate spaţiile deschise. Doi: suspendarea cursurilor şcolare şi organizarea cursurilor, orelor în sistem online în toate şcolile. Trei: suspendarea activităţilor în teatre, cinematografe, restaurante, cafenele, în spaţii închise. Acestea sunt principalele măsuri care sunt adoptate. Ele sunt cunoscute din momentul în care am prezentat după adoptare hotărârea de Guvern privind prelungirea stării de alertă şi Comitetul Municipal pentru Situaţii de Urgenţă va trebui să le implementeze şi, evident, să şi găsească un plan de implementare”, adeclarat duminică Ludovic Orban.
Dacă elevii vor fi obligați să învețe de la domiciliu,premierula declarat că va veni sprijinul părinţilor.
„Avem o ordonanţă de urgenţă în curs de adoptare pe care am dezbătut-o în primă lectură şi pe care o vom adopta săptămâna viitoare, marţi sau miercuri, care va avea prevederi clare legate de asigurarea a 75% din salariu pentru un părinte care să stea acasă cu copilul în cazul în care lecţiile sunt online”, a spus Ludovic Orban.
Monica Anisie, ministrul Educației, a declarat că școlile din București ar putea fi închise demarți, prin decizie a Comitetului Municipal pentru Situații de Urgență.
„De mâine (luni – n.r.) copiii merg la școală”, a spus ministrul Anisie, precizând că, deși pragul de trei cazuri la mia locuitori a fost atins în București, decizia de închidere a școlilor o ia Comitetului Municipal pentru Situații de Urgență, după informarea primită de la Direcția de Sănătate Publică.
Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că, în ultimele 24 de ore, 3.920 de persoane au fost depistate pozitiv cu coronavirus, iar 60 dintre pacienții COVID-19 au decedat. Tot în ultimele 24 de ore, 565 oameni au fost reconfirmați cu SARS-CoV-2 în urma retestărilor. Astfel, bilanțul epidemiei în România a ajuns la 180.388 de îmbolnăviri și 5.872 de victime.
Rata infectării cu coronavirus în București a sărit de 3 la mia de locuitori, fapt ce înseamnă că restaurantele, cinematografele și sălile de spectacol s-ar putea închide. De asemenea, Ministerul Educației poate decide intrarea tuturor școlilor din Capitală în scenariul roșu.