Ludovic Orban, despre relaxarea măsurilor după 15 mai: ”Nu se pot impune reguli fără ca cei care nu le respectă să nu fie pedepsiți”

Publicat: 11 05. 2020, 23:48
Foto: gov.ro

Data de 15 mai va însemna relaxarea unor măsuri impuse de starea de urgență în România, pe fondul epidemiei de coronavirus, dar și păstrarea unor restricții, împreună cu obligativitatea purtării măștii de protecțieîn spațiile închise, spațiile comerciale, în mijloacele de transport în comun și la locul de muncă.

În acest context, premierul Ludovic Orban a declarat, luni, că se vor acorda sancțiuni și după această dată, deoarece unele măsuri rămân în vigoare, starea de urgență fiind înlocuită cu starea de alertă.

„Cu siguranță va exista o sancțiune, lucrurile trebuie să se dezvolte gradual, trebuie ca oamenii să se obișnuiască cu purtatul măștii, iar angajatorii trebuie să asigure măști”, a punctat premierul într-un interviu acordat DIGI 24, declarând că are încredere că Parlamentul va vota proiectul de lege, iar MAI să poată avea din nou la dispoziție posibilitatea de a-i sancționa pe cei care nu respecta regulile.

„Nu se pot impune reguli fără ca cei care nu le respectă să nu fie pedepsiți. Încercăm să îi ajutăm să se ferească de infectare. A nu purta masca într-un mijloc de transport nu te afectează doar pe tine, ci si pe ceilalți”, a continuat Orban.

Redeschiderea teraselor, sub semnul întrebării

În ceea ce privește reluarea activității restaurantelor, Ludovic Orban a specificat că, dacă în perioada 15 mai – 1 iunie România nu se va confrunta cu o creștere semnificativă a numărului de cazuri, deschiderea teraselor poate fi luată în calcul.

„În restaurante nu poți să folosești masca și, neexistnd această formă de protecție, persoanele pot transmite virusul. Există un risc epidemiologic foarte mare în evaluarea făcută de specialiști”, a menționat primul ministru.

Acesta a mai precizat că, începând cu 15 mai, se deschid magazinele alimentare, farmaciile, cabinetele stomatologice, curățătoriile chimice, centrele de înfrumusetare.

De asemenea, se vor relua o serie de activități în domeniul sportului, mai ales cantonamentele organizate, dar activitățile ce presupun un număr mare de oameni vor fi restricționate în continuare.

Regulile privind transportul și desfășurarea muncii, după 15 mai

Premierul a anunțat că este necesară adoptarea mai multor măsuri, după primul val de relaxare a restricțiilor, astfel încât să nu crească dramatic numărul de noi îmbolnăviri cu coronavirus.

„Vor fi niște reguli care urmăresc protejarea angajaților și a clienților de pericolul infectării cu noul coronavirus și respectarea lor va fi controlată de către instituțiile statului. În principiu sunt câteva reguli simple, ca purtatul măștii în spații închise, triajul la locul de muncă, unde se va lua temperatura, pe măsură ce companiile se vor dota cu termometre”, susține Ludovic Orban.

Și în ceea ce privește transportul public vor fi luate o serie de măsuri, pentru evitarea aglomerației, în special la metrou. Aici vor exista echipe ce vor verifica dacă oamenii poartă măștile de protecție. De asemenea, vor fi locuri special amenajate din care se vor putea achiziționa astfel de produse. Totodată, așteptarea pe peron va fi reglementată de o anume manieră, iar intrarea în vagoane se va face după anumite reguli.

Ministrul de Interne: Se vor da amenzi și după 15 mai

Marcel Velaa declarat că și după data de 15 mai se vor mai acorda amenzi, pentru nerespectarea restricțiilor care vor mai rămâne în vigoare.

„Restricțiile care vor rămâne în vigoare, decise de către Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență, vor avea același obiectiv: protejarea sănătății cetățenilor. Așadar, cei care încalcă regulile ce vor fi implementate în acea perioadă probabil că se vor gândi de mai multe ori, pentru că în actele normative emise vor fi prevăzute și măsuri coercitive”, a precizat ministrul.

La începutul lunii, acesta menționa că valoarea totală a contravențiilor aplicate de la începutul epidemiei până la momentul respectiv se ridica la aproximativ 600 de milioane de lei (aproximativ 120 de milioane de euro), iar peste 1600 de dosare penale au fost întocmite.