Lucrările pe Lotul 1 al Autostrăzii Sebeș-Turda, oprite aproape în totalitate de constructor! Răzvan Cuc anunțase că va fi dat în folosință până la sfârșitul anului

Publicat: 13 08. 2019, 11:37

Lucrările pe Lotul 1 al Autostrăzii Sebeș-Turda au fost oprite aproape în totalitate de constructor anunță reprezentanții Asociației ”Pro Infrastructură”.

”Constructorul Impresa Pizzarotti a sistat aproape în totalitate lucrările pe lotul 1 al Autostrăzii A10 Sebeș-Turda. Ritmul a scăzut treptat în ultima perioadă, iar motivul neoficial al noii înrăutățiri a situației este atitudinea celor din Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere care certifică foarte târziu lucrările executate sau chiar refuză să le certifice”, a scris Asociația, pe Facebook.

Din raportul CNAIR din iulie reiese că pe acest lot stadiul fizic a ajuns la 73,5%, însă cel financiar este de doar 61,43%.

AU APĂRUT IMAGINI EXPLOZIVE DE LA NUNTA ANULUI! ASTA E PREA DE TOT

”Diferența de 12 procente înseamnă aproximativ 65 de milioane de lei, bani investiți de italieni în șantier și încă nedecontați de statul roman”, mai precizează Asociația.

În aceste condiții, cei 17 km ar putea fi inaugurați complet (toate nodurile și bretelele) abia spre sfârșitul anului viitor.

”Dar în condițiile actuale, plătind cu țârâita din cauza disputelor tehnice, birocratice și contractuale, chiar și finalizarea în 2020 iese din discuție”, potrivit Asociației ”Pro Infrastructură”.

Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor, a anunțat că Lotul 1 al Autostrăzii Sebeș-Turda va fi dat în folosință până la sfârșitul anului.

IMAGINI XXX! IUBITA LUI SPEAK, PE CULMILE EXTAZULUI! TOȚI BĂRBAȚII AU RĂMAS MASCĂ (GALERIE FOTO)

„Stadiul lucrărilor pe lotul 1, al autostrăzii Sebeș – Turda este de peste 70%. În cursul zilei se lucra la turnarea covorului asfaltic pe o porțiune de drum”, a declarat Ministrul Răzvan Cuc.