Lucrările la centura orașului Târgovişte înaintează în ritm de melc. Banii europeni investiţi ar putea fi pierduţi (VIDEO)
Lucrările pe centura orașului Târgovişte înaintează în ritm de melc. Utilajele sunt puţine şi mai mult stau pe loc. Soseaua ar trebui finalizată pe 31 decembrie 2018. Partea proastă este că, în ritmul în care se mişcă lucrurile, nu va exista o centură ocolitoare a municipiului Târgovişte, iar banii europeni investiţi în lucrare ar putea fi pierduţi, informează B1 TV.
Primarul minicipiului Targoviște a anunţat la începutul lunii reînceperea lucrărilor de reabilitare a șoselei de centură. Toate bune şi frumoase. Lucrătorii au la dispoziţie aproape un an şi jumătate pentru realizarea proiectului.
Problema este că lucrurile nu se mişcă la fel de repede pe cât ar trebui pentru a respecta termenul impus.
Lucrările la centura orașului Târgovişte înaintează în ritm de melc. Banii europeni investiţi ar putea fi pierduţi
#DIRECT_ONE_wf4jb2#
Până acum, firma care a câștigat licitația a început lucrările în doua puncte. Unul la podul de la Combinatul de Oțeluri Speciale, iar celălalt, lângă podul de la Teiș.
La primul punct se află un singur utilaj care nu putea să lucreze din cauza unor defecţiuni. Pe şantierul de la podul Teiş, chiar dacă erau ceva mai mulţi muncitori, majoritatea nu făceau altceva decât să îi dirijeze pe ceilalţi.
Acesta este al patrulea proiect început la centura Târgoviștei. Primul proiect a fost demarat în iunie 2010, dar nu a fost finalizat. Au urmat alte două, care au avut aceeași soartă.
Centura trebuie realizată cel târziu până la finalul anului 2018, or administraţia locală a municipiului Târgovişte va trebui să înapoieze banii de la Uniunea Europeană, plus împrumutul contractat de la bancă, la care se pot adăuga dobânzile aferente.
Potrivit presei locale, suma ar putea ajunge la 15 milioane de euro.