Deputatul PSD, Lucian Lungoci, a vorbit despre sistemul de educație din România, în emisiunea Bună, România, moderată de Radu Buzăianu și Răzvan Zamfir pe B1 TV.
Lungoci nu crede că „rezultatele foarte proaste din zilele acestea sunt direct proporționale cu salariile profesorilor”.
Lucian Lungoci, a vorbit, de asemenea, și despre salariile din învățământ.
“Ați văzut finalul negocierilor în timpul grevelor și asigurările din partea Guvernului, că vor fi crescute salariile profesorilor, lucru care se va întâmpla nu mai departe de luna viitoare, de luna ianuarie, fapt confirmat și de ministrul Finanțelor, care am văzut într-o declarație a dânsului că sunt prinși bani în buget pentru creșterile salariale ale cadrelor didactice și nu numai, și personalul nedidactic.
Dacă discutăm despre sistemul acesta de educație, nu cred că rezultatele foarte proaste din zilele de astăzi sunt așa direct proporționale cu salariile. Nu spun că nu au legătură, dar eu cred că este normal să avem aceste rezultate, când se întâmplă ceea ce se întâmplă în școli, când vedem pedagogi înjunghiați în cancelarie, când vedem la balul bobocilor că vin tot felul de cântăreți, care au versuri despre viol.
Nu mai există niciun respect și nu mai există niciun control în școală. Dacă vreți să discutăm, discutăm și de modul de notare a elevilor. În ziua de astăzi e inadmisibil, sunt licee întregi, sunt liceeni unde nimeni nu ia bacalaureatul, dar, totuși, 4 ani de zile la materiile la care ei se duc și le dau la bac, elevii ăia sunt trecuți. Ei au note de 7, 8 de 5, de cât or avea, 4 ani de zile. Adică ăla nu învață nimic, nu-l verifică nimeni, îi dă note din burtă”.