Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode a anunțat că nu există victime în urma incidentului ce a avut loc în București, iar pagubele înregistrate sunt doar materiale.
„Din informațiile pe care le avem în acest moment sunt doar pierderi materiale. La aterizare a atins doi stâlpi care au căzut peste mașinile care erau la acel moment în piață.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Sunt doar câteva mașini avariate, nu sunt victime. Este un lucru foarte important. Noi am securizat zona, se dirijează circulația în Piața Charles de Gaulle. (…) Este o anchetă în derulare la care va participa și specialiști MapN, și proprietarii autovehiculelor avariate”, a explicat Lucian Bode.
Circulația a suferit blocaje în Piața Charles de Gaulle din București, aproape de Parcul Herăstrău, în ziua de joi, 15 iulie, după ce un elicopter militar a aterizat forțat în cunoscuta zonă a Capitalei, în jurul orei 10:00.
Este vorba despre un elicopter american Black Hawk, ce participa la antrenamentul pentru Ziua Aviației Române. Aparatul de zbor a reușit să aterizeze pe șosea fără ca nimeni să fie rănit. În schimb, doi stâlpi de iluminat, din intersecție, au fost dărâmați.
Parchetul Militar a preluat ancheta în acest caz și vor fi efectuate cercetări. Pentru moment, nu sunt cunoscute cauzele exacte ale incidentului.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.