Lucian Bode: Am semnat un ordin prin care mai multe structuri au fost trecute direct în coordonarea ministrului Internelor / Printre acestea Corpul de Control al Ministrului și Direcția Generală Anticorupție (VIDEO)

Publicat: 26 01. 2021, 22:57

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a anunțat că marți a semnat un ordin prin care mai multe structuri din cadrul MAI au fost trecute în directa coordonare a ministrului.

„Astăzi, am luat luat decizia ca ținând cont de faptul că responsabil de asigurarea politicilor guvernului în domeniul Afacerilor Interne este ministrul Afacerilor Interne și de faptul că prerogativele ministrului nu erau și legate de coordonarea anumitor structuri importante din Minister – Corpul de Control al Ministrului, Direcția de Audit, Direcția Generală de Protecție Internă, Direcția Generală Anticorupție, Direcția de Comunicare – aceste structuri, prin ordinul ministrului au fost trecute de astăzi, direct în coordonarea ministrului Afacerilor Interne”, a anunțat Lucian Bode în cadrul emisiunii „Dosar de politician”.

Întrebat cine coordona până acum mai bine de jumătate din Minister, Lucian Bode a răspuns: ”În 2016, ministrul de atunci, Tudorache, a emis un ordin prin care aceste structuri erau în coordonarea ministrului, iar la sfârșitul lunii decembrie 2019, aceste structuri au fost trecute prin ordinul ministrului Vela în coordonarea secretarului de stat responsabil cu ordinea publică. Așa a fost abordarea atunci. Eu am avut o discuție cu mai mulți factori importanți din minister și am ajuns la această concluzie. Sunt conștient că, în același timp, îmi va crea mult mai multe bătăi de cap, dar îmi asum acest lucru pentru că eu cred că sistemul imunitar al unui minister trebuie să fie în directa coordonare a ministrului”.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.