Jurnaliștii de la „Lumea Justiției” susțin că o decizie a Curții Constituțională îi dă șanse mari lui Liviu Dragnea să rămână fără condamnarea de 2 ani de închisoare cu suspendare primită pentru fraudă electorală în dosarul „Referendumului”.
Aceștia susțin că prin decizia CCR privind obiecțiile de neconstituționalitate ridicate în legătură cu modificările aduse Legii 304/2004 privind organizarea judiciară se prevede exact că foștii judecători nu se pot întoarce să fie încadrați pentru redactarea proiectelor de hotărâri judecătorești. Iar, aceasta prevedere are efect exact asupra cauzei lui Dragnea din dosar, pentru că acolo hotărârea a fost semnată doar de trei judecători din cinci, în locul Liviei Stanciu și a Luminiței Zglimbea, care au plecat din ÎCCJ, semnând președintele instanței, Cristiana Tarcea.
Luju mai motivează această ipoteză și printr-o decizie CEDO privind Slovenia în care s-a decis că „judecătorii care nu au participat la proces, nu pot motiva și semna hotărârea judecătorească, pentru că nu pot oferi garanția că s-a realizat o bună administrare a actului de justiție”.
„Toate acestea nu înseamnă altceva, în opinia noastră, decât faptul că decizia de condamnare a lui Liviu Dragnea este nulă. Și că procesul trebuie revizuit, la fel ca alte sute de procese similare în care hotărârile pronunțate nu au fost motivate și semnate de judecătorii care le-au emis, ci de alți judecători care nu au avut nicio legătură cu cauză”, concluzionează jurnaliștii de la Luju.
Această teză a celor de la Luju a fost însă infirmată de avocatul Daniel Fenechiu în emisiunea „Bună, România”, acesta precizând că nu se întrunesc condițiile ca sentința să fie declarată nulă:
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.