Lovitura primită de Vlad Matei Pascu, după ce avocații tânărului ceruseră să fie plasat în arest la domiciliu / Ce au decis judecătorii

Publicat: 12 10. 2023, 17:09
Actualizat: 12 10. 2023, 17:45
Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Avocații tânărului șofer acuzat de conducere sub influența drogurilor și implicat în tragedia din 2 Mai, care a dus la moartea a doi tineri și rănirea altor trei, au depus o cerere la Judecătoria Mangalia solicitând plasarea lui Vlad Pascu în regim de arest la domiciliu.

Vlad Matei Pascu rămâne în arest

Judecătorii au respins cererea de eliberare și au decis să mențină șoferul drogat în arestul IPJ Constanța. Este posibil ca apărătorii să conteste această decizie în viitor, deși nu au făcut-o în trecut. Verificarea măsurilor preventive s-a făcut prin videoconferință la Judecătoria Mangalia, deși avocații au solicitat prezența clientului în sala de judecată. Judecătorii au optat pentru această modalitate, care a devenit obișnuită în timpul pandemiei, scrie Adevarul.ro.

Cu doar câteva zile în urmă, Vlad Matei Pascu a fost trimis în judecată în legătură cu accidentul rutier. Autoritățile judiciare îi acuză următoarele infracțiuni: ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducere sub influența substanțelor psihoactive și părăsirea locului accidentului.