Lovitură pentru locuitorii Sectorului 4: Taxa de gunoi, majorată de la 5 la 12 lei pe lună (VIDEO)

Publicat: 03 01. 2018, 13:00

Din prima zi a anului nou bucureştenii din Sectorul 4 au aflat că li se mai scot nişte bani din buzunare. Taxa de gunoi în Sectorul 4 a ajuns de la 5 lei pe lună la 12 lei. Asta după ce în urmă cu un an, Primăria prelua serviciile de salubrizare şi anunţa cu surle și trâmbițe ieftinirea lor, informează B1 TV.

Lovitură pentru locuitorii Sectorului 4: Taxa de gunoi, majorată de la 5 la 12 lei pe lună

#DIRECT_ONE_v0ozsf#

Mai toţi primarii de sector din Bucureşti au promis în campania electorală că taxa de salubritate va fi gratuită. Când au ajuns însă pe fotoliile de primar au uitat.

Aşa că taxa de gunoi, nu numai că nu a fost redusă ci a fost majorată. Iar în unele cazuri, a fost mai mult decât dublată.

Aşa se întâmplă în Sectorul 4 al Capitalei, unde primarul Daniel Băluţă a dus valoarea taxei de salubrizare la 12 lei de persoană pe lună față de 5 cât era până acum. Pentru persoanele juridice, taxa va fi de 80 de lei pe lună.

În plus, taxa trebuie plătită o singură dată integral Direcția Generală de Taxe și Impozite a Sectorului 4.

Astfel, o familie cu patru persoane, ar trebui să scoată din buzunar 600 de lei pe an, printr-o singură semnătură a primarului.

Daniel Băluţă face însă şi o concesie. Pentru persoanele fizice care plătesc cu anticipație taxa de salubrizare pentru tot anul, până la data de 31 martie, se va acorda o reducere de 20%.