Lovitură pentru „Eminența cenușie” a PSD. SRI a sesizat DIICOT după ce Darius Vâlcov a publicat protocolul cu Parchetul General

Publicat: 22 10. 2018, 14:44
Foto: Turnul Sfatului

SRI a sesizat DIICOT privind publicarea de către Darius Vâlcov a protocolului încheiat de Parchetul General cu Serviciul în 2016, potrivit unor surse judiciare citate de stiripesurse.ro.

Ancheta ar viza divulgarea informaţiilor secrete de stat.

O anchetă similară se desfășoară și la Parchetul General, unde a fost deschis un dosar imediat după publicarea documentului.

Darius Vâlcov, considerat „eminența cenușie” a programului economic al PSD, a publicat în luna august un protocol secret încheiat între SRI și Parchetul General în 2016 susținând că „un necunoscuti-a lăsat pe prag” documentul.Acesta are 27 de prevederi si este mult mai stufos decât cel făcut public anterior de Ministerul Public.