Lovitură pentru Cornel Dinicu. Tribunalul Prahova a decis ca patronul Fermei Dacilor să rămână în arest preventiv

Publicat: 09 01. 2024, 17:24
Actualizat: 09 01. 2024, 18:19
Sursa Foto: Captură Video/ YT

Tribunalul Prahova a decis, marți, ca patronul complexului turistic Ferma Dacilor, Cornel Dinicu, să rămână în arest preventiv pentru 30 de zile, în dosarul în care este acuzat de distrugere din culpă, care a avut ca urmare un dezastru, informează Agerpres.

Ce a decis Tribunalul Prahova în cazul celor 2 administratori

Instanţa ar fi respins ca nefondate contestaţiile formulate de inculpaţi, decizia fiind definitivă, au precizat surse judiciare pentru Agerpres.

Ceilalți doi parteneri ai lui Dinicu, administratorii firmei, Vitomir Adrian Ristin şi Adelina Elena Ilie rămân în arest la domiciliu.

Pentru ce sunt acuzați toți trei, inclusiv Cornel Dinicu

Toți trei sunt acuzaţi de distrugere din culpă, care a avut ca urmare un dezastru.

„Din data de 03.01.2024, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de trei persoane fizice, respectiv faţă de un administrator statutar şi doi administratori în fapt ai societăţii comerciale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru. (…) în perioada 2016 – 26.12.2023, cele trei persoane au desfăşurat în mod convergent şi sistematic demersuri în realizarea obiectului de activitate al persoanei juridice, prin încălcarea repetată a dispoziţiilor legale privind derularea activităţii de ‘cazare pentru vacanţe şi perioade de scurtă durată’, desfăşurate la sediul social din comuna Tohani, sat Tohani, judeţul Prahova”, a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova.

În urma tragediei de la Ferma Dacilor, opt persoane au murit carbonizate, și anume, cinci adulţi şi trei copii. Victimele au fost identificate pe baza probelor ADN. Printre ele se află şi unul dintre fiii lui Cornel Dinicu.