Lovitură pentru activiștii LGBT+. Primăria nu a permis demonstrațiile în Piața Victoriei. Puștii ONG-iști au făcut scandal sub geamul lui Nicușor Dan (VIDEO)

Publicat: 06 08. 2021, 14:17
Actualizat: 06 08. 2021, 14:31
Femeie cu copii, care trece pe lângă activiștii LGBT+ din București / Foto: Captură ACCEPT

În contextul în care activiștii LGBT+ au devenit din ce în ce mai vocali, Primăria București a pronunțat un verdict greu de acceptat de către manifestanți. Nicușor Dan nu le-a autorizat organizarea marșului Bucharest Pride, de pe Calea Victoriei.

Primăria a oferit soluții alternative, dar activiștiii de la ACCEPT au ținut morțiș să facă show în Piața Victoriei, respectiv Calea Victoriei. Nemulțumiți, câțiva activiști, majoritatea puștani, au protestat vineri, în fața Primăriei Capitalei.

„Pentru prima dată în ultimii 15 ani, Primăria Municipiului București boicotează organizarea Marșului Bucharest Pride la doar o săptămână înainte de eveniment”, este mesajul afișat de organizație pe pagina de Facebook, alături de clipul de la protestul pe care câțiva reprezentanți l-au susținut în fața sediului PMB.

ONGiștii de la ACCEPT au scandat lozinci: „Libertatea noastră, nu cenzura voastră!” și „Homofobie la primărie!”.

Motivul pentru care PMB a refuzat organizarea show-ului LGBT+ în Piața Victoriei

Marșul LGBT+ nu a primit „verde” pe Calea Victoriei pentru că zona devine pietonală în weekend, în cadrul evenimentului „Străzi Deschise”.

„Deocamdată, Comisia, întrunită în ședință în data de 5 august 2021, a argumentat pericolele la care s-ar putea expune participanții la eveniment în cazul în care acesta s-ar desfășura pe Calea Victoriei, acolo unde în mod tradițional are loc proiectul intitulat ”Străzi deschise. Membrii de specialitate ai Comisiei au avertizat asupra faptului că pe traseul propus de Asociație va exista deja o densitate importantă de oameni care poate reduce posibilitatea organelor de ordine să îi protejeze pe manifestanți”, susține Primăria.

De asemenea, activiștii au cerut aprobarea pentru o manifestație cu 10.000 de oameni, deși legislația permite doar 500, în contextul COVID.

Nicușor Dan a fost unul dintre puținii membri ai USR care a susținut familia naturală. Printre motivele care l-ar fi determinat pe Dan să părăsească partidul s-ar fi numărat poziția sa categorică, în antiteză cu cea pro-LGBT+, încurajată de către Dan Barna.