LOVITURĂ DE TEATRU! Șapte foști miniștri SCAPĂ DE ACUZAȚII în Dosarul Microsoft

Publicat: 01 02. 2018, 19:52
Foto: ziuaconstanta.ro

Lovitură de teatru în cea mai mare anchetă de corupţie din istoria ţării. Şapte foşti miniştriscapă de acuzații în dosarul afacerii Microsoft. Și asta pentru că noul procuror care a preluat dosarul a descoperit că suspecţii au fost puşi sub acuzare după ce infracţiunile s-au prescris.

Este vorba despre Ecaterina Andronescu, Alexandru Athanasiu și Daniel Funeriu, foști miniștri ai Educației, Mihai Tănăsescu, fost ministru al Finanțelor, Șerban Mihăilescu, ministru coordonator al SGG, Dan Nica și Adriana Țicău, foști miniștri ai Comunicațiilor.

În cazul lui Daniel Funeriu, s-a constatat că ”fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege”.

În schimb, oamenii de afaceri Dinu Pescariu și Claudiu Florică au fost trimiși în judecată pentru spălare de bani.

Fostul ministru al Comunicațiilor, Valerian Vreme, a fost trimis în judecată în septembrie 2017, pentru abuz în serviciu.

Procurorii vorbesc în acest caz de un prejudiciu de 67 de milioane de dolari.