Louis Freeh, fost șef FBI, acuzaţii grave despre condamnarea lui Gabriel Popoviciu: Au fost scoase la iveală deficiențe grave ale ICCJ

Publicat: 09 08. 2017, 14:29

Lovitură de teatru în dosarul fugarului condamnat Puiu Popoviciu ! Avocatul său american, Louis Freeh, nimeni altul decât fostul şef al FBI, cere revizuirea sentinţei în cazul magnatului acuzat că ar fi prejudiciat statul român cu sute de milioane de euro. Freeh a criticat în termeni foarte duri condamnarea lui Popoviciu, însă n-a scos nicio vorbă despre locaţia în care s-ar afla cel căutat în prezent de Interpol în aproape 200 de ţări.

Fostul șef FBI s-a arătat profund dezamăgit de recenta decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție a României cu privire la condamnarea penală a clientului său și la sentința de șapte ani de închisoare.

Acestea nu sunt susținute nici de fapte, nici de lege.

În iulie 2016, am fost repartizat să efectuez un raport independent al condamnării domnului Popoviciu în fața Curții de Apel din România. Am efectuat acest raport cu ajutorul unei echipe de procurori federali experimentați și foști agenți speciali ai FBI, printre care unul care vorbea fluent limba română", se aratî într-un comunicat al lui Louis Freeh, potrivit prnewswire.com

Mai mult, acesta afirmă că analiza făcută împreună cu echipa sa de specialiști a scos la iveală numeroase deficiențe de fapt și juridice în cazul împotriva domnului Popoviciu”.

"Echipa noastră a analizat temeinic dovezile prezentate împotriva domnului Popoviciu la proces, inclusiv documente și înregistrări clandestine ale conversațiilor sale. Această analiză a scos la iveală numeroase deficiențe de fapt și juridice în cazul împotriva domnului Popoviciu

De exemplu, martorul principal al procuraturii, care a încercat în mod repetat, dar fără succes, să-l facă pe domnul Popoviciu să se incrimineze prin înregistrări secrete, a recunoscut în instanță că nu a fost mituit de domnul Popoviciu – presupusa mită, inclusiv două sticle de lichior și materiale corporative promoționale (cum ar fi un stilou, un notebook și calendare). Fostul ministru al Educației, precum și alți martori, au mărturisit că terenul Băneasa nu a fost niciodată un bun public și, prin urmare, nu se poate susține acuzația legală de abuz de funcție. Multe alte deficiențe grave de fapt și de drept, incompatibile cu principiile fundamentale ale statului de drept, au fost, de asemenea, subliniate în raportul meu", a mai zis avocatul lui Popoviciu.

"Sper că instanțele și autoritățile de revizuire vor examina acest caz și vor decide că justiția și statul de drept necesită un alt rezultat", a conchis Louis J. Freeh.