Loteria Bonurilor Fiscale: Există peste 18 000 de cereri de revendicare a premiului. Valoarea câștigată ar putea ajunge la 54,9 lei

Loteria Bonurilor Fiscale: Există peste 18 000 de cereri de revendicare a premiului. Valoarea câștigată ar putea ajunge la 54,9 lei
Foto: novatv.ro

18 215 cereri de revendicare a premiului au fost depuse după prima extragere a Loteriei bonurilor fiscale. Dacă vor fi validate toate bonurile, premiul va ajunge la 54,9 lei, transmite Mediafax.

Cele mai multe cereri sunt din București (2 348), Cluj (1 025) și Brașov (888), iar cele mai puține în Harghita (170), Mehedinți (154) și Ilfov (150).

 

„În luna iunie 2015 va fi organizată o nouă extragere ocazională, pentru bonurile fiscale emise în lunile aprilie şi mai 2015. Precizăm că în luna mai nu a fost programată nicio extragere”, a comunicat Ministerul Finanţelor Publice la solicitarea Mediafax

ANAF trebuie să verifice bonurile fiscale depuse de solicitanţi, precum şi firmele care le-au emis. Comercianţii trebuie să aibă înregistrat şi în contabilitate bonul fiscal respectiv, altfel bonul va fi invalidat, iar firma amendată. Premiul de un milion de lei va fi împărţit egal la numărul câştigătorilor validaţi.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`