Autostrada A8 sau Autostrada Unirii a primit un lot de 30 de kilometri. Muncitorii vor începe lucrările la tronsonul Leghin – Târgu Neamţ, scrie Observator.
Anunțul construirii lotului de 30 de kilometri pentru Autostrada Unirii l-a făcut directorul general CNAIR, Cristian Pistol.
Proiectul este finanţat prin PNRR. Lotul ar trebui să fie finalizat până la sfârșitul anului 2026. Lucrările propriu-zise vor începe pe 3 februarie.
Contractul a fost în valoare de 1,5 miliarde de lei plus TVA. El a fost câștigat de o firmă românească.
Se preconizează că totalitatea costurilor vor ajunge depăși patru miliarde de euro.
Proiectul, deşi are doar 30 de kilometri, reprezintă un proces complex.
Se vor construi 24 de poduri şi pasaje, două viaducte, 3 spaţii de servicii dintre care unul de lungă durată în care şoferii de cursă se vor putea odihni şi centrul de întreţinere şi coordonare.
Totodată, vor fi și două noduri rutiere pe acest lot. Mai exact, unul la intersecţia cu DN18B şi celălalt la intersecţia cu DN18C. Pe acolo şoferii vor putea urca şi coborî.
Autostrada A8 sau Autostrada Unirii are lungime totală de 304 kilometri. Ea va începe din Ungheni, de la graniţa cu Republica Moldova şi va ajunge până la Târgu Mureş.