Locuri din România unde toamna este și mai frumoasă. Cele mai încântătoare destinații de vacanță
Toamna este cea mai bună perioadă să pui la cale un tur prin țară, pentru a vizita cele mai frumoase obiective turistice din România.
Cu peisaje de-a dreptul impresionante, tradiții, dar și preparate culinare savuroase, toamna este anotimpul perfect pentru a ne bucura de o vacanță pe meleagurile țării noastre.
Cele mai frumoase destinații din țara noastră
Când vine vorba de destinații de vacanță, din fericire, România este țara care îți pune la dispoziție o mulțime de obiective turistice.
Zonele montane devin principala atracție în această perioadă.
Lacul Roșu
Este un lac de baraj natural, format după prăbușirea unui versant în anul 1838. Se găsește la poalele Muntelui Hășmașul Mare, în apropierea Cheilor Bicazului. Valea în care se afla Lacul Roșu este ferită de frig și vânt, astfel turiștii pot respira aer proaspăt.
Parcul Național Cheile Nerei, Beușnița
Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița este situat în sud–vestul României, în județul Caraș-Severin și este destinația perfectă pentru drumeții.
Cheile Nerei se întind pe o distanță de 22 de km și sunt cele mai lungi din țară. În Parcul Național Cheile Nerei, turiștii mai pot admira: Cascada Beușnița, Lacul carstic Ochiul Beiului, Lacul Dracului și cascada Bigăr.
Castelul Peleș
Castelul Peleș se află pe Valea Prahovei, în Sinaia, și este unul dintre cele mai cunoscute castele din România.
La sfârşitul secolului al XIX-lea, castelul Peleş se număra printre cele mai moderne reşedinţe regale europene, beneficiind de electricitate, lift interior şi încălzire centralizată. Printre atracțiile principale ale Castelului Peleș menționăm: Sălile de arme, Biblioteca Regală, Sălile de teatru și de concerte și dormitorul regal.
Valea Drăganului
Se găsește în județul Cluj, în zona comunei Poieni. Parte din frumusețea peisajului de aici e data de Barajul Drăgan și lacul de acumulare pe care acesta îl împrejmuiește. Un loc bun pentru escapadele pentru persoanele care vor să se deconecteze de viața agitată de oraș.
Parcul Național Retezat
Este o adevărată comoară a naturii, care găzduiește locuri de o frumusețe rară. Parcul Național Retezat este cunoscut datorită celor 80 de lacuri glaciare, unul dintre acesta fiind Lacul Bucura.
Castelul Bran
Situat la 30 km de Brașov, între Munții Bucegi și Piatra Craiului, Castelul Bran este unul dintre cele mai vizitate castele din România, mai ales de către turiștii străini, care sunt curioși să afle legenda lui Dracula.
România este o țară frumoasă care se mândrește cu orașe superbe
Orașul Brașov este unul dintre orașele cel mai des vizitate de către turiștii români și străini. Printre atracțiile turistice principale din Brașov menționăm: Biserica Neagră, Piața Sfatului, strada Sforii și Poiana Brașov.
Sibiul, cunoscut si sub denumirea germana Hermannstadt, este unul dintre cele mai reprezentative orașe din România, atât din punct de vedere turistic, cultural, cât și economic. Principalele atracții turistice din Sibiu sunt: Podul Minciunilor, Palatul Brukenthal și Biserica Evanghelică.
Oraşul Alba Iulia, aflat în inima Transilvaniei, se mândreşte cu o tradiţie urbană de aproape 2000 de ani. În prezent, orașul Alba Iulia găzduiește cea mai mare cetate din România, Cetatea Alba Carolina.
Târgu Jiu este unul dintre principalele orașe ale regiunii istorice Oltenia. Situat pe malul râului Jiu, orașul datează din anul 1400, când a fost atestat documentar, în timpul lui Mircea cel Bătrân.
Orașul Iași este cunoscut pentru numărul mare de mănăstiri, muzee, case memoriale și pentru pelerinajul Sfintei Parascheva. Printre cele mai vizitate atracții turistice din Iași se numără: Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi, Palatul Cultural Iași, Esplanada Elisabeta, cunoscută și ca Râpa Galbenă, Catedrala Romano-Catolică și Bojdeuca lui Ion Creangă.