Studiu: Economia românească se confruntă cu o specializare pe sectoare cu valoare adăugată scăzută
Angajatorii reclamă, într-un studiu al Patronatului Investitorilor Autohtoni din România privind dinamica industriei angajatoare din România, în perioada 2016-2017, că economia românească se confruntă cu o specializare pe sectoare cu valoare adăugată scăzută.
Astfel, numărul lucrătorilor necalificați din totalul de angajați a crescut în România, reprezentând 15,20% din totalul de angajați.
Acest lucru vine ca urmare a concentrării industriei prelucrătoare, cu precădere, în domeniile industriale cu productivitate scăzută și cerințe reduse de calificare a forței de muncă, însă ritmul de creștere este unul lent.
Numărul de contracte individuale de muncă cu normă întreagă a fost, în octombrie 2017, de aproximativ 5,2 milioane în România, în creștere cu 5,08% față de 2016.
Astfel, perioada 2016-2017 a adus o încetinire a ritmului de creștere a ponderii muncitorilor necalificați în total forță de muncă, de la 15,10% la 15,20%, pe fondul creșterii costurilor salariale și a majorărilor repetate ale salariului minim.
În perioada 2015-2016, ponderea lucrătorilor necalificați în total personal a crescut cu aproape un procent, de la 14,12% la 15,10%.
Cea mai ridicată pondere a muncitorilor necalificați în total personal este înregistrată în județele Bistrița-Năsăud, de 28,30%, Bihor, de 24,14% și Maramureș, de 24,06%, deoarece o parte semnificativă din populație în aceste județe practică munca cu ziua sau diverse forme de muncă nesalarizată, scrie profit.ro.