Locul din Europa care te plătește cu 28.000 de euro pentru a te muta acolo / Care sunt condițiile impuse

Locul din Europa care te plătește cu 28.000 de euro pentru a te muta acolo / Care sunt condițiile impuse
Sursa foto: Captură video - YouTube

Un loc din Europa plătește cu 28.000 de euro cetățenii care vor să facă o schimbare majoră în viață și să se mute acolo. Peisajele, parcă desprinse din basme, atrag tot mai mulți turiști. Iată care sunt condițiile ce trebuie respectate.

Din dorința de a readuce la viață colțul din zona de sud-vest a Italiei, autoritățile locale au pus bazele unui program nemaiîntâlnit.

Condițiile pe care doritorii trebuie să le respecte

Cei care vor să se mute în frumoasa zonă Calabria, într-unul din satele care nu au o populație de 2.000 de locuitori sau chiar mai puțin, ar putea primi un ajutor financiar în valoare de 28.000 de euro din partea autorităților. Această inițiativă a venit pentru a combate fenomenul de depopulare.

Printre condițiile pe care cetățenii trebuie să le respecte se numără faptul că eligibile sunt doar persoanele care nu depășesc vârsta de 40 de ani. Odată ce autoritățile au acceptat cererea doritorilor, aceștia sunt obligați să se mute în această regiune în mai puțin de 90 de zile, potrivit playtech.ro.

Totodată, beneficiarii sumei de 28.000 de euro trebuie să lanseze o afacere sau să găsească un loc de muncă într-un sector în care să fie angajate mai multe persoane, printre posibilități numărându-se restaurantele, hotelurile, pensiunile și magazinele.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`