Liviu Dragnea, despre susținerea PSD pentru un nou șef la ASF: Este o situație delicată (VIDEO)

Publicat: 05 11. 2018, 18:34
Foto: Inquam Photos / George Calin

Liviu Dragnea a anunțat luni că PSD a decis să-l susțină mai degrabă pe Leonardo Badea, și nu pe Viorel Ștefan la conducerea Autorității pentru Supraveghere Financiară (ASF). Social-democrații vor lua o decizie finală în acest sens în zilele următoare.

”Aceasta este linia. Eu le-am spus ieri colegilor mei că eu îl susțin pe Viorel Ștefan. Astăzi, colegii din CEx au ridicat o problemă destul de delicată, nu are foarte multă conotație politică, dar este o problemă umană. Lui Leo Badea i s-a cerut anul trecut să-și depună candidatura pentru funcția de președinte la ASF, renunțând la mandatul de parlamentar, dându-i-se asigurări că va fi susținut și pe următorul mandat, care este un mandat plin. Colegii au spus că nu ar fi deloc corect față de domnul Badea ca după ce a fost asigurat de către partid că după acel sfârșit de mandat va fi susținut în continuare și acum să nu mai fie susținut. Este o situație delicată”, a spus Liviu Dragnea.

Întrebat dacă în aceste condiții, Viorel Ștefan are susținerea sa pentru a rămâne în continuare vicepremier, Dragnea a răspuns: ”Viorel Ștefan are susținerea mea pentru foarte multe lucruri. Singurul reproș pe care i-l fac este că nu a fost hotărât în ultima perioadă, în ultimul an, pe ce cale să meargă în carieră. Viorel Ștefan este un om pe care eu îl apreciez foarte mult”.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.