Liviu Dragnea s-a întâlnit cu Principesa Margareta, la Palatul Elisabeta: Rolul Casei Regale trebuie să fie foarte bine definitiv. Vom sprijini acest lucru

Liviu Dragnea s-a întâlnit cu Principesa Margareta, la Palatul Elisabeta:  Rolul Casei Regale trebuie să fie foarte bine definitiv. Vom sprijini acest lucru

Preşedintele PSD Liviu Dragnea s-a întâlnit, joi, cu Alteţa Sa Regală Principesa Margareta, la Palatul Elisabeta. "Alteţa Sa Regală Principesa Margareta m-a invitat astăzi, şi am participat cu plăcere, la Palatul Elisabeta pentru a purta o discuţie despre viitorul României şi rolul Casei Regale în societatea românească!" a declarat preşedintele PSD.

Liderul PSD a recunoscut că a discutat cu Principesa Margareta, despre un nou Statut al Casei Regale, care prevede finanțarea de la buget cu minim 4,5 milioane de euro pe an.

"A fost o discuţie legată de rolul Casei Regale în viaţa publică din România, în societatea românească în general. Punctul meu de vedere pe care l-am şi transmis Alteţei Sale Regale este că statutul Casei Regale din România trebuie mult mai bine reglementat. Trebuie ca această instituţie fundamentală, importantă pentru societatea românească să aibă un statut foarte clar, să poată să fie ajutată. Cred că acest lucru poate fi reglementat prin lege. Astăzi o să vorbesc şi cu colegii mei, cu domnul Tăriceanu, domnul Steriu şi domnul Constantin, să încercăm să găsim o modalitate prin care Casa Regală să aibă funcţionarea stabilită prin lege, pentru că acum, din păcate, nu există. Cred că o să am o discuţie şi cu prim-ministrul Dacian Cioloş şi cu celelalte partide parlamentare, pentru că pentru întreaga societate românească rolul Casei Regale trebuie să fie foarte bine definitiv. Vom sprijini acest lucru." a mai precizat Liviu Dragnea.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:59 - Andreea Bănică, replică la comentariile răutăcioase pe care le-a primit după un concert: „Sunt sânii mei, ce să fac cu alea care nu au deloc și nu le sare nimic?” (VIDEO)
22:32 - Surpriză pentru Mihai Bendeac, după ce a cumpărat două covoare de pe Temu: „Sunt deosebit de prost” (VIDEO)
22:06 - Ungaria a publicat acordul privind extinderea Schengen: După aderare, România și Bulgaria vor continua controalele la frontierele terestre pentru cel puțin 6 luni
21:45 - Radu Drăgușin, lăudat după victoria Manchester City – Tottenham 0-4. Ce notă a primit fundaşul român
21:22 - Peste 200.000 de români din diaspora au votat până sâmbătă, ora 21.00: „Vreau să mă întorc în România, aș vrea să fie un loc mai bun pentru viitoarea mea familie”
20:54 - USR denunță cazuri de „alegători care sunt hărțuiți de Poliția lui Cătălin Predoiu pentru postări” din online. Ce spune Poliția (VIDEO, FOTO)
20:33 - Florin Piersic, mesaj sfâșietor la moartea lui Gabriel Cotabiță: „Te voi iubi mereu, Omule!”
20:09 - Adriana Bahmuțeanu, despre Silviu Prigoană: Țipa la copii, îi bătea. Era vorba de rele tratamente acolo și cei de la DGASPC nu au acționat, pentru că le place banul, să-și umple buzunarele (VIDEO)
19:48 - Urmărire cu focuri de armă în trafic: Un tânăr a furat o mașină și a avariat alte cinci autoturisme și două autospeciale de poliție
19:29 - Adriana Bahmuțeanu: Copiii mei sunt ținuți într-un imobil de către frații lor vitregi. Voi depune plângeri penale împotriva celor de la DGASPC. Ei nu m-au ajutat, ba chiar au o relație de obediență față de frații vitregi (VIDEO)