UPDATE: Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justițieau rămas în pronunţare, joi, asupra cererii de contestație depuse de Liviu Dragnea la executarea pedepsei de trei ani și jumătate din dosarul angajărilor fictive de la Protecția Copilului Teleorman.
Liviu Dragnea a declarat, joi, în fața magistraților de la Curtea Supremă, că nu a vrut să plătească ”orice preț” pentru a nu ajunge în spatele gratiilor, informează Agerpres.
„Cu toate că în presă s-a spus că eu încerc să ies cu orice preţ din închisoare, nu este aşa. Puteam plăti un preţ, dar nu am vrut, am vrut să am parte de un proces echitabil”, a spus fostul lider al PSD în fața magistraților de la ÎCCJ.
„Preţul era România”, a adăugat Dragnea, la ieșirea din sala de judecată, atunci când a fost întrebat de jurnaliști care era prețul la care se referea.
Fostul șef al social-democraților a depus o a treia cerere prin care solicită să fie eliberat, și anume, contestaţia la executare. Totul, după ce magistrații Curţii Supreme i-au respins alte două cereri asemănătoare.
Liviu Dragnea s-a prezentat și miercuri în fața instanței, unde a fost discutată o altă solicitare a fostului șef PSD. Avocații lui Dragnea au cerut atunci recuzarea judecătorului care se ocupă de dosar însă solicitarea a fost respinsă.
Liviu Dragnea este încarcerat la Penitenciarul Rahova din mai 2019, când a fost condamnat definitiv la trei ani și șase luni de închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.