Liviu Dragnea, pus oficial sub urmărire penală în dosarul privind vizita sa în SUA la învestirea lui Donald Trump: Ce acuzații îi aduc procurorii DNA

Publicat: 14 01. 2021, 19:23
Foto: Inquam Photos / George Călin

Liviu Dragnea a fost pus, joi, sub urmărire penală de procurorii DNA pentru trafic de influență și folosirea influenței pentru obținerea de foloase necuvenite în dosarul referitor la vizita acestuia în Statele Unite ale Americii, de la începutul anului 2017, cu ocazia învestirii președintelui Donald Trump, informează DNA printr-un comunicat de presă. Liviu Dragnea ocupa atunci funcția de președinte al Camerei Deputaților.

Liviu Dragnea, urmărit penal de DNA pentru trafic de influență în dosarul deschis după vizita sa în SUA din ianuarie 2017

”Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate celor de corupție au dispus efectuarea urmăririi penale față de următorii suspecți:
– DRAGNEA NICOLAE-LIVIU, la data faptelor președinte al Camerei Deputaților și președinte al unui partid, în sarcina căruia s-au reținut două infracțiuni de trafic de influență; folosire a influenței sau autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite (art.13 din Legea 78/2000)
– DIMITRESCU GHEORGHE, la data faptei consilier parlamentar, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de cumpărare de influență”, se arată în comunicatul citat.

Potrivit procurorilor anticorupție, perioada ianuarie 2017 – mai 2017, fostul lider PSD ar fi primit de la un om de afaceri mai multe foloase necuvenite pentru el și pentru partid.

Aceste foloase necuvenite ar fi constat în ”asigurarea accesului la evenimentele din cadrul Ceremoniei de învestire a președintelui SUA, din perioada 17 – 21 ianuarie 2017, desfășurate la Washington D.C (S.U.A), în baza unui pachet de beneficii în valoare de 250.000 dolari, acces obținut prin intermediul unui om politic și de afaceri american, vicepreședinte al Comitetului Prezidențial de Inaugurare; precum și asigurarea unor servicii de lobby și consultanță politică în valoare de 30.000 USD, în favoarea partidului din care făcea parte. Banii respectivi ar fi fost plătiți, în luna mai 2017, de o societate offshore cu sediul în insulele Virgine Britanice și conturi bancare în Cipru, controlată de omul de afaceri român cu ajutorul altor două persoane, suspecte în cauză”, mai precizează reprezentanții DNA.

Liviu Dragnea i-ar fi promis omului de afaceri român că îi va determina pe premierul de la acea vreme și pe alți membri ai Guvernului României ”să îi asigure interesele de afaceri, în special din domeniul militar și al intelligence”.

Ce foloase necuvenite ar fi obținut Liviu Dragnea pentru el și pentru PSD

Procurorii DNA mai menționează că în perioada mai – octombrie 2017, șeful PSD și-ar fi folosit autoritatea și influența pe care le avea în calitate de președinte de partid pentru a obține foloase necuvenite atât pentru el, cât și pentru formațiunea politică pe care o conducea. Este vorba despre servicii de lobby în valoare de 100.000 USD, servicii care ”ar fi fost prestate de o societate americană de lobby, pentru stabilirea și perfectarea unor vizite ale lui Dragnea Nicolae-Liviu cu înalți oficiali americani”.

”În scopul ascunderii adevăraților beneficiari ai serviciilor de lobby, respectiv Dragnea Nicolae-Liviu și partidul politic, plata sumei de 100.000 USD ar fi fost efectuată de o societate americană cu sediul în New York, deținută de un cetățean româno-american, urmând ca acestuia să i se restituie în România suma de 100.000 euro prin intermediul unei rude, lucru care s-ar fi și întâmplat, suma fiind procurată în parte de suspectul Dimitrescu Gheorghe, respectiv 45.000 euro.

În schimbul foloaselor primite de la Dimitrescu Gheorghe, în perioada iunie – iulie 2017, Liviu Dragnea ar fi traficat în favoarea acestuia, influența reală pe care o avea asupra ministrului afacerilor externe, promițând că îl va determina pe înaltul demnitar să îl desemneze pe Dimitrescu Gheorghe în funcția de consul general al României la Bonn, lucru care s-a și întâmplat”, se mai arată în comunicatul DNA.

Fostul președinte al PSD s-a prezentat joi dimineață la sediul DNA pentru a fi audiat în acest dosar.

În prezent, Liviu Dragnea este încarcerat la Penitenciarul Rahova, unde ispășește o pedeapsă de trei ani și șase luni de închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu, în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.