Liviu Dragnea s-a prezentat luni în fața completului de 5 judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție care judecă contestația acestuia împotriva sentinței din dosarul "Referendumul". Președintele PSD a solicitat anularea pedepsei de 2 ani de închisoare cu suspendare pe motiv că doi magistrați care au pronunțat sentința, printre care și președintele completului Liviu Stanciu, nu mai erau la Curtea Supremă în momentul când a fost emisă motivarea sentinței.
Pe 2 februarie, Liviu Dragnea anunța că a început o acțiune de redeschidere a procesului "Referendumul", prin depunerea în instanță a unei contestații la executare. Inițiat, contestația a fost depusă la Tribunalul București care a declinat cauza către Înalta Curte. La începutul lunii martie, completul de trei judecători de la ÎCCJ au transmis mai departe solicitarea către un complet de cinci.
"Avocații spun, studiind Codul penal și de procedură penală, care nu este deloc ambiguu, că practic eu nu am hotărârea de condamnare. Hotărârea de condamnare a unui cetățean român trebuie să conțină trei elemente — partea introductivă, dispozitivul (acel anunț) și expunerea care cuprinde de fapt toată motivarea. Eu, după aproape 10 luni de zile, nu am această motivare — asta înseamnă că hotărârea nu este completă. De asemenea, nici nu mai pot avea niciodată, pentru că legislația este foarte clară, motivarea este obligație legală (…) și trebuie dată la toate hotărârile în 30 de zile. Au trecut aproape 10 luni. Trebuie semnată și asumată și compusă de către toți membrii completului. Doamna fostă președintă a Curții Supreme, Livia Stanciu, la două luni după ce a fost adoptată această sentință, s-a pensionat și a mers la Curtea Constituțională. Exista o prevedere legală, care e și acum în vigoare, care spunea că orice judecător care iese din sistem are obligația să-și încheie toate motivările. Nu s-a întâmplat la această oră, nu mai poate semna această motivare”, declara Liviu Dragnea înainte de depunerea constetație.
Înalta Curte de Casație și Justiție a publicat în 8 februarie motivarea condamnării din dosarul "Referendumului", deși decizia definitivă a fost pronunțată în aprilie 2016.
Potrivit DNA, în calitate de secretar general al PSD, Liviu Dragnea, cu ocazia organizării și desfășurării referendumului din 29 iulie 2012, a uzat de influența și autoritatea sa în partid în scopul obținerii unor foloase nepatrimoniale de natură electorală, necuvenite, pentru alianța politică din care făcea parte formațiunea pe care o reprezenta, și anume îndeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obținute în alte condiții decât cele legale.
Liviu Dragnea, prezent luni în fața magistraților de la Înalta Curte: Nou termen în procesul de revizuire a sentinței din dosarul "Referendumului"
#DIRECT_ONE_bmaecj#