Liviu Dragnea: Nu îi spun eu lui Sorin Oprescu dacă să își dea demisia sau nu

Liviu Dragnea: Nu îi spun eu lui Sorin Oprescu dacă să își dea demisia sau nu
Foto: B1 TV

Președintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a declarat luni că nu poate să îi spună primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, dacă să își dea demisia sau nu.

Mai mult de atât, Dragnea a mai precizat că PSD va alege candidatul la Primăria Capitalei pe baza unor studii sociologice.

„Nu îi spun eu lui Sorin Oprescu dacă să își dea demisia sau nu, eu nu doresc nimănui așa ceva, dar ca orice om din țara asta și el trebuie să răspundă în fața justiției. Începând de astăzi vom realiza niște analize extrem de serioase cu privire la ce trebuie să facă PSD în București și la sectoare. Nu avem o soluție astăzi, nu aruncăm nume, vom lua decizia pe baza unor cercetări sociologice serioase. Cel care va fi cel mai bine plasat va fi susținut de partid”, a spus Dragnea, potrivt Agerpres.

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, reţinut de procurorii anticorupţie după ce ar fi primit mită 25.000 de euro, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, mandatul fiind trims duminică noaptea de magistrații Tribunalului București. (Detalii AICI)

Urmăriți B1TV.ro și pe
`