Liviu Dragnea: George Maior și Florian Coldea au stabilit numirile de procurori-șefi. Ponta mi-a dat o listă cu Nițu, Bica și Kovesi

Publicat: 13 03. 2018, 22:03

Liviu Dragnea a acuzat că SRI a fost implicatîn numirea procurorilor șefi, Victor Ponta prezetandu-se la un moment cu o hârtie motolita pe care erau trecute numele lui Tiberiu Nițu, Alina Bica și Laura Codruța Kovesi.

„La un moment dat Victor Ponta mi-a arătat o hârtie motolita, astfel încât să vadă ceilalți. Scria Nițu, Bica, Kovesi. Am întrebat ce e cu asta.

Mi-a spus să vorbesccu doamna Pivniceru. M-a tras deoparte. Și mi-a zis că asta s-a negociat. Bica la DIICOT, Kovesi la DNA.

Mi s-a spus că s-a negociat cu Maior pentru aceste numiri.

Am sunat-o pe doamna Pivniceru, mi-a zis că eanu poate face astfel de propuneri și că își dă demisia. Ceea ce,ulterior, a și făcut. Lista era făcută de Maior și Coldea. Numele au fost date de Maior.

Au mai fost și alte acțiuni în legătură cu acest subiect, dar cred că e suficient”, a declarat Liviu Dragnea într-o emisiune televizată.