Președintele PSD Liviu Dragnea a declarat joi că în facultate a decis împreună cu câţiva colegi să repete un an. Lămuririle acestuia vin după ce un profesor universitar de la Politehnică, a declarat în cadrul unei emisiuni televizate că Dragnea a rămas repetent în timpul facultății.
"Este foarte interesant că au început să fie scoşi de la naftalină foarte mulţi oameni. Eu am mai abordat subiectul ăsta acum câţiva ani de vreo câteva ori. În anul 3 sau 4, mai mulţi colegi, cu unii cântam în formaţii, cu alţii aveam alte activităţi, am decis să mai prelungim cu un an. Decizie pe care am luat-o. Şi dacă aş mai fi încă o dată în situaţia aia, aş lua aceeaşi decizie. Ca să mai stăm un an în plus acolo. Şi a fost o întreagă istorie cu fugă de la examene, fugăriţi prin curtea institutului", a afirmat Dragnea, potrivit Știripesurse.ro.
Mircea Oprean, ginerele lui Nicolae Ceauşescu şi profesor universitar la Politehnică, a fost cel care a afirmat că Dragnea a rămas repetent în facultate.
"La noi atunci erau două direcţii: direcţia asta la care eram eu, cu transmisii automate, şi altă direcţie, cu service-uri, cu întreţinere. N-a venit pe direcţia mea, că era mai greu, a mers pe cealaltă. Dar şi aşa a rămas repetent", a spus Mircea Oprea.