Liviu Dragnea, despre anularea recepției de Ziua Națională: A fost o decizie corectă a președintelui (VIDEO)

Publicat: 01 12. 2015, 12:41
Foto: Captură video

Liviu Dragnea, Valeriu Zgonea și Vasile Blaga ss-au aflat printre politicienii participanți la parada militară de Ziua Națională.

„Ar fi bine să fim uniți, nu dezbinați. Toate certurile, disputele, nu fac decât să aducă rău, nimic bine”, a subliniat președintele PSD.

În ceea ce privește anularea recepției de marți, Dragnea este de părere că „a fost o decizie corectă a președintelui. Au fost prea multe evenimente tragice în ultima perioadă. Cred că a fost o decizie înțeleaptă”.

„Politicienii ar trebuie să fie mai retrași în activitate”, a spus și Valeriu Zgonea despre ziua de 1 Decembrie.

„După toți acești ani de dezbinare avem nevoie de unitate, înțelegere, colaborare. Este obligația mea să răspund prezent la orice invitație făcută Camerei Deputaților”, a spus acesta despre ședința solemnă de la Senat care va avea loc miercuri.

Și Vasile Blaga a urat românilor „ce e mai bun pe lumea asta, liniște în suflet și pace”, iar la recepția de miercuri, copreședintele liberal susține că dacă se va organiza, va merge.

Liviu Dragnea, despre anularea recepției de Ziua Națională: A fost o decizie corectă a președintelui

#DIRECT_ONE_u85yjs#