Procesul de la Tribunalul Teleorman prin care se dorește redeschiderea dosarului Tel Drum la solicitarea DNA a ajuns la a treia amânare, informează liberinteleorman.ro.
Data trecută, avocații șefuluI PSD au reușit să obțină amânarea pe fondul unei erori în citarea părților.
De data aceasta, ei au depus o cerere de strămutare a dosarului, invocând ”intensa mediatizare a cauzelor privind Teldrum și pentru înlăturarea oricăror suspiciuni și efecte nedorite ale judecării cauzei în Teleorman”. Cererea va fi judecată la Curtea de Apel București.
Judecătorul a stabilit un alt termen de judecată, 4 decembrie, pentru cazul în care cererea de strămutare va fi judecată în defavoarea Tel Drum și procesul va continua la Teleorman, precizează liberinteleorman.ro.