Liviu Dragnea: Am fost în concediu în Brazilia, dar nu dețin nicio casă acolo. Merg de 9 ani în această țară

Publicat: 24 08. 2015, 18:29
Foto: libertatea.ro

Preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a confirmat luni că în concediul de odihnă a fost şi în Brazilia, dar a precizat că nu deţine niciun hotel şi nicio casă în această. ţară.

”Am fost şi în Brazilia. Am auzit că a fost o problemă naţională. Am fost unde merg de nouă ani”, a precizat Dragnea.

Liderul PSD a mai spus că a fost în concediu şi ”în Europa, şi în ţară”, scrie Mediafax.

”Nu am niciun hotel, din păcate, nicio casă, din păcate, nu am reuşit în anii ăştia, poate în următorii 10 ani o să reuşesc”, a mai spus, zâmbind, Liviu Dragnea.