Preșdintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat luni că nu are acțiuni la purtător, susținând că informațiile apărute în ultimele zile despre acest subiect sunt niște aberații.
”M-am interesat în ultimele zile ca să înțeleg și eu cum e cu aceste acțiuni la purtător, că am auzit tot felul de aberații. Mi-au explicat specialiști, cel puțin în România, nimeni nu poate să aibă niște acțiuni, să le țină ascunse. (…) Am înțeles că o serie de bănci nu acceptă nu știu ce relație cu firmele dacă nu văd exact care sunt acționarii. Eu nu am acțiuni la purtător”, a susținut Dragnea.
Liviu Dragnea: Am auzit tot felul de aberații. Eu nu am acțiuni la purtător
#DIRECT_ONE_41b4c1#
Totodată, acesta a negat că ar avea vreo legătură cu compania Tel Drum, așa cum reiese din anchetele publicate în ultima perioadă.
”Aceasta ciorbă a fost reîncălzita de atât de multe ori încât nu mai are niciun gust. Au fost anchete, au fost dosare, oameni audiați, anchetați. Nu am acțiuni la Tel Drum. Nu sunt nici în față, nici în spate, nici în stânga, nici în dreapta acestei societăți”, a spus Dragnea.