Vremea bună de la mare a atras turiștii să sosească pe litoral să se bucure de ultimele zile de căldură. Chiar dacă este final de septembrie, astăzi și mâine temperaturile ajung până la 25 de grade. Pasionații de sporturi nautice și cei mai bucuroși de vremea de afară, iar turiștii care vor să se bucure de ultima baie în mare trebuie să ocolească algele roșii și brune care au împânzit apa și plaja.
Pasionații de kitesurfing au sosit pentru a profita din plin de vremea caldă, dar și de vântul potrivit pentru acest sport, conform observatornews.
„Sporturile nautice nu se opresc niciodată, ştiu că vara este mai frumos, dar toamna este şi mai plăcut. Facem ieşiri inclusiv iarna. Putem să ieşim cu caiace, drumeţii, avem foarte multe opţiuni”, a declarat Ioan Malciu – instructor caiac.
Apa mării este mult prea caldă pentru finalul lunii septembrie, ceea ce îi bucură pe turiști pentru că se pot bucura de o ultimă baie din acest an.
Fiind final de sezon, multe terase și restaurante s-au închis, dar cherhanalele continuă să primească turiști și să le ofere preparate pentru toate gusturile.
Dar, există și un lucrum ai puțin plăcut în această perioadă. Algele roșii și brune au acoperi plajele și apa mării. Fenomenul s-a produs din cauza temperaturii mult prea ridicate a apei.
„Este o algă care nu are nevoie de lumină multă și trăiește la adâncimi mari 30-40-50 de m, acolo unde lumnina doar albastră pătrunde. Este apa în continuare caldă, faptul că e lumină mai puțină şi au spaţiu în concurenţă cu algele verzi să se multimplice”, a declarat biologul Adrian Bîlbă.
Alegel roșii au mai apărut pe plajele din Româania și în luna februarie, când marea a avut o culoare roșiatică timp de câteva zile.