Lista țărilor din „zona verde”. Unde poți călători în Europa fără să stai în carantină

Lista țărilor din „zona verde. Unde poți călători în Europa fără să stai în carantină
Foto: Yousel Alfuhigi (Unsplash.com)

La mai bine de 4 luni de zile de momentul în care a fost confirmat primul caz de infectare cu noul coronavirus în România, restricțiile cu privire la circulația în cadrul Uniunii Europene cunosc o nouă etapă de relaxare. Astfel, Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a publicat lista statelor din „zona verde”.

Lista cu „zona verde” a intrat în vigoare în noaptea de luni spre marți (29 – 30 iunie 2020), ora 00:00. Astfel, persoanele asimptomatice care vin din țările din „zona verde” în România, nu sunt obligate să stea în izolare.

Lista statelor din „zona verde”

Austria
Bulgaria
Cehia
Cipru
Croaţia
Confederaţia Elveţiană
Estonia
Finlanda
Franţa metropolitană (teritoriul european al Franţei)
Germania (cu excepţia districtului Kreis Gutersloh, care este zonă galbenă)
Grecia
Irlanda
Islanda
Italia
Letonia
Liechtenstein
Lituania
Malta
Norvegia
Slovacia
Slovenia
Ungaria

În ce condiții este obligatorie izolarea/carantinarea

Persoanele asimptomatice care sosesc în România din alte țări decât cele notate în lista din „zona verde” sunt obligate să stea în carantină, respectiv izolare la domiciliu, timp de 14 zile.

Izolarea se aplică atât persoanei revenite în România, cât și celor care locuiesc la aceeași adresă.

Nelu Tătaru: „Avem o săptămână de foc”

Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, a oferit și el de curând detalii despre noile acorduri la nivel european, în contextul pandemiei deCOVID-19.

„În acest moment avem acea listă cu ţările din Europa în care erau repartizate cele la început 17, apoi 22 de ţări în care când ne întoarceam intram în izolare. Orice măsură se ia şi într-o reciprocitate cu ţara respectivă. Şi ei când vor vedea în context european că România reprezintă un risc s-ar putea să ne introducă în izolare când vom ajunge în acea ţară. Se aşteaptă ca într-o zi, două să avem decizia la nivel european, acei indicatori pentru a face această listă şi în măsura în care vom avea o listă nouă cu ţările din care ne întoarcem şi nu vom intra în izolare, o vom da publicităţii.

Avem o săptămână de foc în care putem vedea ce a generat acest weekend de nerespectare a unor reguli de distanţare fizică, a unor reguli de igienă şi precauţii. Suntem pregătiţi ca sistem medical, dar nu putem lupta doar noi singuri”, a declarat ministrul Sănătăţii.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`