Lista noilor servicii medicale decontate de stat pentru femeile însărcinate. Anunțul CNAS

Publicat: 24 07. 2023, 16:48
Actualizat: 28 07. 2023, 11:44
Foto: Pixabay

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a anunțat că, din 1 iulie, femeile însărcinate beneficiază de servicii medicale noi decontate de CNAS.

Dacă gravida e neasigurată, poate deveni asigurată, pe perioada sarcinii şi lăuziei, prin simpla transmitere a unei adeverințe care atestă existenţa sarcinii către casa de asigurări de sănătate în evidenţa căreia se află, fără alte cheltuieli. Adeverința se eliberează de către medicul de familie.

Serviciile medicale decontate de stat în cazul gravidelor

Astfel, femeia însărcinată beneficiază de consultaţii de monitorizare a evoluţiei sarcinii şi lăuziei. Gravida este luată în evidenţă de medicul de familie încă din primul trimestru al sarcinii şi, dacă sarcina evoluează fără complicaţii, din luna a treia până în luna a şaptea se efectuează lunar câte o consultaţie de supraveghere. Din luna a şaptea până în luna a noua consultaţiile devin bilunare.

Medicul de familie poate efectua două vizite la domiciliul pacientei pentru a urmări evoluţia lăuziei, imediat după externarea noii mame din maternitate şi o lună mai târziu. El promovează alimentaţia sugarului exclusiv cu lapte matern și recomandă gravidei să efectueze mai multe testări, printre care se numără şi cele pentru depistarea HIV, a hepatitelor cronice B şi C şi a sifilisului.

Medicul de familie poate supraveghea travaliul şi naşterea precipitată, chiar şi în afara programului de lucru declarat în contractul cu casa de asigurări de sănătate, până la sosirea echipajului de urgenţă, după caz.

În asistenţa medicală ambulatorie clinică de specialitate, pe baza biletului de trimitere de la medicul de familie sau chiar şi fără bilet de trimitere, specialistul în obstetrică-ginecologie poate acorda câte o consultaţie de supraveghere pentru fiecare trimestru de sarcină, precum şi o consultaţie similară pentru lăuzie, în primul trimestru după naştere, în cadrul căreia, după caz, se poate recomanda efectuarea de analize şi investigaţii sau internarea în spital.

Dacă medicul respectiv are şi o supraspecializare în medicină materno-fetală, poate efectua şi ecografii pentru depistarea anomaliilor sarcinii.

În unităţile sanitare se pot efectua servicii medicale standardizate complexe asimilate unei internări de zi în scopul supravegherii sarcinii normale, cu condiţia ca unitatea să aibă laborator de analize medicale şi cabinet medical de specialitate.

Între săptămâna a 11-a şi a 19-a a sarcinii se poate efectua un screening prenatal, tot în internare de zi, care trebuie să includă obligatoriu o consultaţie de specialitate obstetrică-ginecologie, un dublu test/triplu test şi o ecografie pentru depistarea anomaliilor fetale. Tot în internare de zi se efectuează şi supravegherea sarcinilor cu risc crescut

În regim de spitalizare continuă se pot efectua şi serviciile de spitalizare de zi, dacă pacienta, în timpul sarcinii, prezintă complicaţii sau comorbidităţi, sângerare majoră şi necesită transfuzie, risc anestezic greu de manageriat în spitalizare de zi, cu durere postprocedurală greu de controlat şi proceduri invazive majore asociate.

De asemenea, în laboratoarele din ambulatoriu gravidele pot efectua mai multe tipuri de analize medicale specifice chiar şi peste valoarea plafonului lunar, pe baza biletului de trimitere emis de medicul de familie sau de cel specializat în obstetrică-ginecologie

CNAS: Sumele alocate pentru serviciile paraclinice legate de sarcină se pot suplimenta peste valoarea plafonului lunar

„Începând cu 1 iulie 2023, sumele alocate laboratoarelor pentru serviciile medicale paraclinice legate de sarcină se pot suplimenta şi peste valoarea plafonului lunar, astfel încât gravidele să beneficieze de analize într-un interval de timp cât mai scurt posibil. Prin aceste noi reglementări dorim să încurajăm şi să facilităm supravegherea medicală în perioada gravidităţii”, a declarat Adela Cojan, preşedintele CNAS, potrivit unui comunicat.

Lista integrală a analizelor și serviciilor medicale decontate pentru gravide poate fi consultată AICI.