Lista Fantomelor Securității: Mugur Isărescu, un guvernator care a avut misiuni în SUA înainte și după 1989 (VIDEO)

Lista Fantomelor Securității: Mugur Isărescu, un guvernator care a avut misiuni în SUA înainte și după 1989 (VIDEO)
Foto: incont.stirileprotv.ro
Sabin Orcan a început luni o serie de dezvăluiri în cadrul emisiunii „X-Press” despre ofiţeri acoperiţi sau colaboratori ai serviciilor secrete care continuă să ocupe funcţii-cheie în stat.  Primul nume pe  ”Lista Fantomelor Securității” este Mugur Isărescu, cel care de 25 de ani ocupă funcția de guvernator al BNR.

Orcan a precizat că are certitudinea că Isărescu a fost ofițer acoperit după ce a discutat cu patru „domni” care au lucrat în serviciile de informații înainte și după 1989.

Astfel, în CV-ul de pe site-ul BNR este menţionat şi faptul că Mugur isărescu a efectuat un stagiu de pregătire în SUA pe vremea lui Nicolae Ceaușescu, perioadă în care era greu să mergi și într-o țară socialistă. 

Astfel, guvernatorul BNR a terminat Academia de Studii Economice din Bucureşti, Facultatea de Comerţ, specialitatea Comerţ Exterior, în anul 1971.

În perioada 1971 – 1990 a fost cercetător ştiinţific la Institutul de Economie Mondială (cercetător ştiinţific principal, gradul III din 1980; cercetător ştiinţific principal, gradul I din 1990).

Conform CV-ului depus la Camera Deputaților, Isărescu a fost angajat în diplomație.

La activitatea didactică, în perioada 1980 – 1989 a fost conferențiar pe probleme financiare și valutare la Centrul de specializare al Ministerului Afacerilor Externe. Isărescu a predat oamenilor din MAE.

În februarie 1990, Mugur Isărescu este trimis de Ministerul Afacerilor Externe la Ambasada României de la Washington, unde a ocupat vreme de şase luni postul de secretar cu probleme economice și monetare.

Misiunea la Washington a durat din martie până în august 1990. Întors în țară, Isărescu a fost numit guvernator al BNR, funcție pe care o ocupă și în prezent, cu o scurtă pauză, atunci când a fost premierul României.

„După numirea în funcția de guvernator al BNR, Mugur Isărescu primește însărcinarea de a conduce Comisia guvernamentală pentru identificarea și recuperarea fondurilor deturnate din patrimoniul statului de către Nicolae Ceaușescu și colaboratorii sai”. Este posibil ca la numirea să în funcția de guvernator al BNR să se fi ținut cont și de preluarea controlului asupra comisiei amintite, spinoasa problemă a fondurilor deturnate, dând deja destulă bătaie de cap noului regim politic de la București”, potrivit danbadea.net.

Din 1997, Isărescu ocupă și poziția de director al Institutului de Economie Mondială despre care Dan Badea scria pe propriul blog că „până în 1990,  Institutul de Economie Mondială (IEM) de la București a fost o instituție de acoperire pentru fostul serviciu de informații externe din cadrul Securității (DIE/CIE) și a avut regim de unitate militară. El a fost înființat și organizat după modelul faimosului institut de economie mondială de la Moscova, condus de nu mai puțin faimosul Arbatov. În afară academicianului Costin Murgescu, plasat că director general, datorită autorității profesionale, restul personalului lucra în regim cvasimilitar”.

Sabin Orcan a făcut referire și la o notă SIE-DIICOT despre relația dintre Mugur Isărescu și Dan Voiculescu. Potrivit acestui document, Isărescu a condus între 1990-1991 Comisia Guvernamentală pentru identificarea şi recuperarea fondurilor deturnate din patrimoniul statului de către Nicolae Ceauşescu şi colaboratorii săi. În această calitate, Isărescu l-a anchetat pe Voiculescu și chiar l-a interogat de două ori. Cu toate că cei doi se cunoaşteau de mulţi ani şi erau apropiaţi, Mugur Isărescu s-a prefăcut că nu îl cunoaşte pe Dan Voiculescu. Acest lucru, au afirmat procurorii DIICOT şi ofiţerii SIE, ridică grave suspiciuni cu privirea la corectitudinea anchetei şi la hotărârea lui Mugur Isărescu de a duce ancheta până la capăt. Raportul SIE-DIICOT notează în final că Dan Voiculescu nu a păţit nimic deoarece Comisia condusă de Isărescu nu a obţinut nici un rezultat concret.
 
Lista Fantomelor Securității: Mugur Isărescu, un guvernator care a avut misiuni în SUA înainte și după 1989

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:06 - Cât costă un parfum de la noul brand al Ilincăi Vandici. „Femeile sunt cu de toate, iar parfumul este esențial”
23:53 - Ciolacu reafirmă că-l va desemna premier pe Bolojan dacă va câștiga prezidențialele. Liderul PSD vrea continuarea coaliției cu PNL: „De ce să stricăm ceva ce funcționează?”
23:18 - Geoană: Rugămintea mea din inimă – veniți la vot! Votați cu cine doriți, eu sper că veți vota cu mine / La momentul complicat pe care-l traversăm, eu nu mi-aș da țara pe mâna unor nepricepuți (VIDEO)
23:16 - Șofer mort, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Lugoj. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)