Lista Fantomelor Securității: Ion Goriță, judecătorul diplomaților, ofițer acoperit al securității (VIDEO)

Lista Fantomelor Securității: Ion Goriță, judecătorul diplomaților, ofițer acoperit al securității (VIDEO)
Foto: mpnewyork.mae.ro

Sabin Orcan continuă seria de dezvăluiri, în cadrul emisiunii „Ultimul cuvânt”, despre ofiţeri acoperiţi sau colaboratori ai serviciilor secrete care ocupă funcţii-cheie în stat. Cel de-al zecelea nume aflat pe „Lista Fantomelor Securității” este Ion Goriță, director adjunct în M.A.E, mai precis adjunctul șefului de control și evaluare diplomatică.

Acesta a fost ambasador al României pe lângă ONU și președinte al UNICEF. CV-ul său nu există nici măcar pe site-ul M.A.E.

În cartea ”Infern 89. Povestea unui condamnat la moarte”, Mircea Răceanu a scris despre Ion Goriță.

,,A doua zi ancheta a continuat în aceeaşi formaţie. De această dată am fost confruntat cu listele conţinând personalul diplomatic şi administrativ de la Agenţia Economică, Misiunea Permanentă pe lângă ONU, Biblioteca Română, toate cu sediul la New York. Ca şi în ziua precedentă, din zecile şi zecile de nume citite, printre care parcă aud şi astăzi numele lui Aurel Costescu, Ionel Georgescu, Ion Duma, Ion Moraru, Virgil Constantinescu, Constantin Ene, Romulus Neagu, Nicolae Ropoteanu, Teodor Ţolea, Constantin Niţă, Traian Chebeleu, Octavian Ichim, Florin Roşu, Aurel Paraipan, Nicolae Stănică, Bogdan Baltazar, Gheorghe Tinca, Petre Vlăsceanu, Fănel Mangu, Gheorghe Horotan, Mişu Negriţoiu, Teodor Râpanu, Ion Logofătu, Anton Sârbu, Lucian Cernat, Vasile Paliţă, Alexandru Teodorescu, Ion Datcu, Nicolae Micu, Ion Goriţă, Vasile Tilinca, am indicat numai câteva persoane, deşi știam că marea lor majoritate erau ofiţeri de securitate”, se arată în textul citat.

În prezent, Ion Goriță are următoarele sarcini în cadrul M.A.E., potrivit HG 8 din 2013.

Art. 11 – (1) În cadrul M.A.E. funcţionează, în subordinea directă a ministrului, Corpul de control şi evaluare diplomatică al afacerilor externe, condus de un inspector general şi de un inspector general adjunct.

(2) Corpul de control şi evaluare diplomatică al afacerilor externe are următoarele atribuţii:

a) desfăşoară o activitate permanentă de prevenire, verificare şi evaluare a modului în care sunt respectate şi aplicate prevederile legale şi normele de deontologie şi etică diplomatică (…);

b) îndeplineşte rol operaţional de exercitare a autorităţii de stat a ministrului afacerilor externe în materie reactivă şi de investigare în cadrul cercetării disciplinare prealabile a faptelor comise de toate categoriile de personal încadrate în M.A.E. (…);

c) îndeplineşte rol strategic privind implementarea Strategiei Naţionale Anticorupţie (…).

Vezi AICI episoadele anterioare ale campaniei „Lista Fantomelor Securității” care fac dezvăluiri despre guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, directorul FGDB, Eugen Dijmărescu și președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Mișu Negrițoiu, Teodor Meleșcanu, fost director al SIE, în prezent consilier de stat la cancelaria primului ministru, europarlamentarul PSD Ioan Mircea Pașcu, Șerban Mihăilescu, vicepreședinte al UNPR și senator din partea acestui partid, Traian Chebeleu, secretar general adjunct al Organizaţiei Cooperării Economice a Mării Negre și Theodor Stolojan, europarlamentar PNL.

Lista Fantomelor Securității: Ion Goriță, judecătorul diplomaților, ofițer acoperit al securității

Urmăriți B1TV.ro și pe
`