Lipsa precipitațiilor a afectat circa 867.000 de hectare la nivelul întregii țări

Publicat: 12 08. 2015, 12:34
Foto: stiriagricole.ro

Circa 867.000 de hectare la nivelul întregii ţări au fost afectate de lipsa precipitațiilor, cu precădere cele din zona Moldovei.

„Efectele secetei abia încep să apară, însă deocamdată nu sunt modificări la furnizori. La fructe şi legume situaţia este diferită, pentru că s-au făcut irigări şi s-au găsit soluţii, însă seceta va afecta în special segmentul cerealelor”, a declarat Florin Căpăţână, director relaţii instituţionale şi dezvoltare durabilă la Carrefour România şi vicepreşedinte al Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România.

Terenurile afectate reprezintă circa 10% din suprafața totală de teren arabil din România, scrie zf.ro.

Raportate, însă, la suprafeţele însămânţate în primăvară (în principal porumb şi floarea-soarelui), însumând 5,4 milioane de hectare, procentul urcă la 16%.